Sari la conținut

Cine sunt noii miniștri din Guvernul Ponta IV

Ministerul Economiei ar putea fi preluat de Mihai Tudose. El are 47 de ani, este președinte PSD Brăila de anul acesta și din 2000 este deputat PSD.

O sa puteţi să faceţi faţă? Şi preşedinte la Brăila, şi deputat?”, a fost întrebat Mihai Tudose.

„Un metru 98, 100 de kile, cred ca iese”, a răspuns acesta pe ton de glumă.

Partidul Conservator a renunţat la postul de vicepremier pentru un al doilea portofoliu mai important în Guvern. Alături de Agricultură, conservatorii vor gestiona Educaţia.

Propunerea PC pentru Ministerul Educatiei este Sorin Cîmpeanu. Are 46 de ani și este rectorul Universității de Agronomie de doi ani, iar din vara anului trecut ocupă funcția de președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România.

„Accesul la educație, simplificarea curriculei, modernizarea evaluarii, dezvoltarea învățământului profesional și tehnic. La nivelul cercetarii sunt proiecte mari începute și trebuie continuate: proiectul laserului de la Măgurele”, a indicat Cîmpeanu câteva din jaloanele mandatului său.

La fel de decisă este şi Graţiela Gavrilescu, propunerea Partidului Reformator Liberal pentru ministerul Mediului.

Mi-am propus să fiu un ministru eficient. Va fi un proiect integrat. Toti ştim ca vrem să trăim într-un mediu curat”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Şi PSD intră cu nume noi în Guvernul Ponta 4. Deputatul Sorin Grindeanu este propus pentru preluarea portofoliului Comunicaţiilor, iar secretarul executiv al PSD - Ionuţ Vulpescu - pentru şefia Ministerului Culturii.

Adrian Anghel, senator PSD, ar urma să gestioneze relaţia cu românii din străinătate, iar liberal-reformatorul Andrei Gerea ar urma să revină în executiv, la nou înfiinţatul minister al Energiei şi IMM-urilor. El a fost ministru al economiei timp de patru luni, în perioada octombrie 2013-februarie 2014.

Lucrurile pot fi gestionate foarte bine. Şi din postura de ministru al Economiei o dată pe zona de Energie, şi ca membru de o bună perioada de timp în grupul de lobby pentru IMM-uri”, a spus Andrei Gerea.

Ministerul Finanţelor şi cel al Bugetului sunt comasate, iar la conducerea sa este propus Darius Vâlcov.

Ceilalţi 12 miniştri care completează Executivul Ponta IV îşi vor păstra portofoliile pe care le deţin acum.