Cine va fi premier? Primele indicii date de liderii PSD, PNL, ALDE şi PMP

Data publicării:
umbra hacker

Discuţia în jurul numelui viitorului premier a fost relansată din primele minute după publicarea exit-poll-urilor, luările de poziţie fiind dominate de liderii PSD, care au repus pe tapet numele lui Liviu Dragnea. Legea în vigoare interzice însă prezenţa în Guvern a persoanelor care au suferit condamnări penale.

umbra hacker

PSD a câştigat alegerile parlamentare la o diferenţă mare de următorul clasat, PNL, iar ALDE a reuşit să treacă pragul pentru intrarea în Parlament. În acest context, bătălia pentru Palatul Victoria capătă o nouă perspectivă.

Iată, mai jos, cele mai proaspete poziţionări ale liderilor politici pe marginea viitorului ocupant al fotoliului de prim-ministru.

*Liviu Dragnea: „Nu am zis încă NU la varianta Dragnea”. Vasile Dâncu, a mai declarat liderul PSD, nu este luat în calcul pentru funcţia de prim-ministru.

*Victor Ponta: „Eu am spus un lucru bazat pe experiența avută în cele trei guverne: dacă vreți eficiență și vreți să facem treaba, cine e șeful partidului, e și șeful guvernului”.

*Gabriela Firea: „Personalitatea politică cea mai îndreptăţită să fie premier al României este preşedintele PSD, Liviu Dragnea - vicepremier şi ministrul Dezvoltării în Cabinetul PSD. Victoria istorică a PSD în alegeri se datorează românilor care cred în Programul nostru de guvernare, dar acest document programatic nu ar fi existat fără implicarea preşedintelui PSD şi fără spiritul de echipa pe care l-a imprimat. S-a muncit cu mare bucurie pentru a face bine oamenilor. Pentru soluţii şi idei valoroase. (...) Din punctul meu de vedere, românii au dat un vot clar pentru Liviu Dragnea - premier, PSD partidul învingător! Cu aceasta formula trebuie să mergem la Palatul Cotroceni! Justitia nu a interzis, prin sentinţă, dreptul de a alege şi de a fi ales al domnului Dragnea. Preşedintele ţării trebuie să se obişnuiască cu ideea că cea mai legitimă persoană pentru a conduce guvernul şi pentru a aplica Programul de guvernare apreciat de români este preşedintele PSD. Succes, Domnule Preşedinte Liviu Dragnea! Sigur veţi conduce un guvern eficient, atent la nevoile românilor!”

*Călin Popescu Tăriceanu: Cetăţenii şi-au spus cuvântul. L-au rostit limpede şi răspicat. Îl chem pe Preşedintele Iohannis să accepte fără gânduri ascunse voinţa poporului aşa cum s-a manifestat la urne şi să nu stea în calea formării unui guvern legitim, legal şi democratic.

*Vasile Dîncu: Viitorul premier va fi probabil cel pe care îl va desemna PSD. Este dreptul câștigătorului, este constituțional să fie așa. Vom vedea care va fi acesta, dar este dreptul învingătorului să stabilească asta. Probabil că va fi un prim-ministru care va pune în practică programul PSD, programul din această campanie electorală”. 

*Traian Băsescu: „Când sunt apropiaţi şi mai ieşi, cum am găsit eu soluţia imorală, am rupt chiar din alianţa PSD un partid, a fost o mişcare politică acceptabilă, dar acum diferenţa pare a fi prea mare. Dar să vedem rezultatele finale. După exit poll-uri, diferența e mare ca să forţezi lucrurile”. 

*Alina Gorghiu: „Orice meci se joacă până la capăt. Şi cu obiectivul pe care l-am fixat, si anume acela de a încerca să facem o majoritate parlamentară pentru proiectul Dacian Cioloş prim-ministru, e un proiect care încă se joacă. Depinde foarte mult de rezultatul final, va depinde de rezultatul celorlalte partide mici, dacă vor intra sau nu în Parlament. Mesajul pe care vreau să îl dau este unul de atenţie este unul de atenţie până în ultima secundă. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”