Sari la conținut

Cioloș cere TVR să nu mai difuzeze deloc interviul cu el

În contextul scandalului provocat de amânarea emisiunii „Viața Satului” care îl avea drept invitat pe premierul Dacian Cioloș, șeful Executivului cere televiziunii publice să nu mai difuzeze deloc interviul cu el. Prim-ministrul arată că, pe de o parte, nu este de acord cu difuzarea interviului într-un spațiu de dezbatere electorală și, pe de alta, amânarea difuzării cu trei săptămâni ar face ca informațiile furnizate să nu mai fie de actualitate.

Premierul Dacian Cioloș se pronunță categoric împotriva difuzării interviului la o altă dată, alt interval orar sau alt canal al SRTV în afara celor agreate cu realizatorul emisiunii înainte de înregistrarea interviului, adică 27 noiembrie 2016. Prim-ministrul Dacian Cioloș nu autorizează difuzarea interviului într-un spațiu de dezbatere electorală al nici unui partid având în vedere că scopul și conținutul interviului au fost exclusiv subsumate interesului cetățenilor cu privire la politicile publice și acțiunile Guvernului în domeniul agricol și nu vizează în nici un fel campania electorală, partide sau oameni politici. În cadrul interviului acordat, premierul a menționat o serie de informații de interes pentru fermieri și a punctat rezultate la zi, raportate până la momentul înregistrării interviului. Ori, transmiterea cu aproximativ trei săptămâni mai târziu a interviului ar necesita actualizarea unor informații cuprinse în respectiva înregistrare”, se arată într-un comunicat transmis de Palatul Victoria.

În spiritul deontologiei profesionale și din respect față de dreptul telespectatorilor la o informare corectă și completă, vă solicităm să luați în considerare aceste argumente și din acest moment să nu difuzați pe canalele SRTV sau pe alte canale online interviul acordat cu bună credință de prim-ministrul Dacian Cioloș, la solicitarea TVR, pe 23 noiembrie”, se arată în finalul comunicatului.

Irina Radu, președinte-director general al Televiziunii Române, a fost audiată ieri în Parlament, în legătură cu nedifuzarea interviului cu prim-ministrul Dacian Cioloș în emisiunea „Viața Satului”.

Șefa TVR a susținut că și-a dat OK-ul pe decizia de amânare, dar că nu ar fi vorba de cenzură.

Da, mi-am dat OK-ul pe această decizie și am dat și explicațiile, cred că se văd destul de clar din comunicat (comunicatul TVR — n.r.) (...). Vreau să vă puneți întâi dumneavoastră o întrebare: dacă nu era campanie electorală, noi mai stăteam acum de vorbă pe tema asta? (...) Doi: «cenzură», toate televiziunile au titrat ««cenzură la TVR». Cenzură nu asta înseamnă, cenzură înseamnă să interzici să apară ceva, nu să planifici la o altă dată difuzarea sau să dai dintr-un interviu. Să fi dat 10 minute, iar 30 tăiate, aia era cenzură. (...) Așa s-a vorbit despre o altă planificare și nu înțelegem de ce neapărat trebuie să întrebe lumea când dăm, de ce dăm, de ce nu dăm. Asta mie, ca om și ca jurnalist, îmi creează suspiciuni”, a declarat Irina Radu în Parlament.