Sari la conținut

Culisele ședinței cu excluderi din PSD. Lider local: „Majoritatea are întotdeauna dreptate. Eu am votat pentru!”

Să luăm măsuri ferme cu cei care de fapt se abat de la disciplina de partid”, spune Gheorghe Nichita, președintele PSD Iași.

„Nu am văzut în viața mea asemenea execuție nici la Partidul Comunist”, a fost reacția unuia dintre cei excluși, Marian Vanghelie.

După eliminările de ieri au curs şi explicaţiile şi acuzaţiile. Verdictul a venit după 360 de minute de discuţii tensionate. Doar Ion Iliescu şi un europarlamentar au fost împotriva exluderilor.

„Majoritatea are întotdeauna dreptate. Eu am votat pentru!”, a spus Radu Stroe, vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Vest.

„După alegeri, colegii noştri au ieşit şi au făcut declaraţii pe care trebuiau să le ţină pentru ei”, afirmă și senatorul Nicolae Moga.

„Decât cu foarte multă mâhnire am votat-o dar era o soluţie de a tempera o dispută internă”, este opinia Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa.

Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD şi acuzaţi că ar fi încercat să schimbe conducerea partidului. Disciplina a fost cuvântul cheie al şedinţei, povestesc participanţii. În rest, discuţiile au fost constructive şi a fost evitat cuvântul demisie. O spune şeful organizaţiei Cluj, unde eşecul a fost răsunător: Klaus Iohannis a câştigat peste 70% dintre voturi.

Mie nu mi-a reproşat nimeni nimic ieri. Am pierdut alegerile, am tras linie, urmează alegeri în 2016”, a spus Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa.