Sari la conținut
News Alert

Daniel Constantin va fi revocat din funcție. Grindeanu: Voi transmite noile propuneri

Daniel Constantin va fi revocat din funcția de ministru al Mediului. Decizia aparține Coaliției de guvernare, după ce ALDE i-a retras sprijinul politic co-președintelui formațiunii. De asemenea, Daniel Constantin a spus că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu a luat această decizie fără acordul lui Liviu Dragnea. Premierul Sorin Grindeanu a precizat că va trimite chiar astăzi noile propuneri Administrației Prezidențiale. 

daniel constantin pa_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: Inquam/ Octav Ganea

ACTUALIZARE 11.15: Premierul Sorin Grindeanu a declarat, după ședința de Coaliție, că a fost anunțat de ALDE de decizia de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Constantin și că va înainta președintelui propunerile făcute de ALDE. 

„O să înaintez azi către Administrația Prezidențială propunerile ALDE pentru noii miniștri. Demersul este unul normal, fiind un guvern politic”, a spus prim-ministrul.

 Referitor la nominalizarea Grațielei Gavrilescu pentru funcțiile de ministru al Mediului și vicepremier, Sorin Grindeanu a a atras atenția că Gavrilescu a mai ocupat fotoliul de la Mediu în Guvernul Ponta și a precizat că are și „experiență” și „sprijin politic”. 

Deoarece Grațiela Gavrilescu este, în prezent, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, ALDE a propus să fie înlocuită de senatorul Viorel Ilie. 


Rămân în ALDE. Ceea ce se întâmplă încalcă orice regulă a democrației, orice regulă a liberalismului. Ceea ce face domnul Tăriceanu nu va face bine acestei formațiuni. Uitați-vă ce decizii s-au luat ieri, știți cum este într-un partid, când este un lider ca domnul Tăriceanu care în fiecare zi scoate la înaintare relația foarte bună pe care o are domnul Dragnea, bineînțeles că se aliniază. S-au luat decizii în necunoștință de cauză. Se dorea încă de la început, de când s-a format această coaliție de guvernare ca doi oameni să ia deciziile. Să nu credeți că a luat domnul Tăriceanu acum o decizie fără să aibă acordul domnului Dragnea. Asta nu înseamnă că am o problemă cu domnul Dragnea. Problema mea este cu domnul Tăriceanu, că de fiecare trebuie să obțină acordul...”, a spus Daniel Constantin. 

Liderii ALDE au decis, duminică, să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. În consecință, acesta ar putea rămâne fără funcția de vicepremier și ministru al Mediului. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că, luni, o va propune pe Grațiela Gavrilescu pentru funcțiile de ministru al Mediului și vicepremier.

Conflictul din interiorul ALDE a luat amploare în urmă cu o săptămână. Daniel Constantin l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că a convocat congresul formaţiunii într-o şedinţă în care şi-a chemat doar apropiaţii.