Demisiile repetate din Parlament, o formă de imunitate

Data publicării:
31012013 20demisii 20voiculescu-46932

Juriştii din Parlament spun că în Statut nu poate fi introdusă o prevedere care să interzică unui parlamentar demisionar să candideze din nou în aceeaşi Legislatură.

„Nu se poate pentru că s-ar încălca Constituţia. Dreptul de a alege şi de a fi ales e prevăzut de Constituţie, nu poate fi limitat printr-o lege”, a explicat Gabriel Andronache, secretarul Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Democrat-liberalii consideră că o astfel de situaţie în care dosarele penale sunt mutate de la o instanţă la alta poate fi reglementată.

„La modificarea codului de procedură penală aşa cum doreşte USL s-o facă, să fie stipulată menţinerea completului de judecată atunci când eşti trimis în judecată şi ai un statut. Dacă îţi schimbi statutul să nu schimbi şi instanţa de judecată”, a afirmat Cezar Preda, prim-vicepreşedinte PDL.

Specialiştii în drept spun că această modificare nu ar afecta dosarul în cauză.

Dan Voiculescu ar putea candida în mai 2013 la europarlamentare şi, dacă va fi ales, dosarul lui va pleca de la Tribunal înapoi la Înalta Curte, instanţa care îi judecă pe demnitari.

De asemenea, el ar putea apoi demisiona, ca să determine întoarcerea procesului la tribunal. După care, nimic nu-l poate împiedica să candideze pentru orice loc vacant din Parlamentul României. Iar în 2015, stop joc, faptele se prescriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...