Sari la conținut

E oficial: Victor Ponta candidează la preşedinţie

Premierul Victor Ponta declară, pentru prima dată ferm, că va candida la Preşedinţie în noiembrie. Marţi, la Consiliul Naţional, va cere şi sprijinul partidului, spune prim-ministrul care e, de câteva luni chiar, opţiunea clară a PSD pentru prezidenţiale, dar s-a ferit până acum să declare asta ca pe o certitudine.  

„Voi candida. E ceea ce voi cere. Pe 29, marţi, voi cere în cadrul structurii PSD, sprijinul pentru candidatură. În septembrie avem nevoie de un Congres. Azi, domnul Antonescu este candidatul PSD, nu mai e al PNL. Marţi, cu siguranţă voi cere sprijinul PSD. Eu intru cu ideea de a câştiga”, a spus Victor Ponta, pentru Adevărul. 

În turul doi, oricine poate fi un competitor redutabil. Totuşi, Victor Ponta crede că îl favorizează decizia PNL: Klaus Iohanis, nu Crin Antonescu

Cu siguranţă, cel mai dificil contracandidat al meu ar fi fost Crin Antonescu. Mi-ar fi fost cel mai dificil în primul rând pentru că mi-a fost prieten şi mi-e greu să mă lupt chiar dacă nu mai suntem, mi-e greu să mă lupt cu oameni cu care am fost apropiat. Decizia recentă a PNL mi-a luat o piatră de pe inimă”, a spus Ponta

Victor Ponta le vede în confruntarea din noiembrie şi pe Elena Udrea şi Monica Macovei