Florin Cîțu: Nu am emoții la vot, este prima dată când bugetul va trece curat prin Parlament

Data actualizării: Data publicării:
premierul cîțu declarații la palatul victoria după o ședință de guvern
Premierul Florin Cîțu. Foto: Guvernul României

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu are emoţii privind votul din Parlament pe bugetul de stat pentru 2021, adăugând că o să fie prima dată când un astfel de proiect va trece „curat” prin Senat şi Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

„Nu, nu am emoţii, aţi văzut cum a decurs dezbaterea şi în comisii. Cred că o să fie prima dată când un buget o să treacă curat prin Parlamentul României”, a afirmat Cîţu.

Potrivit prim-ministrului, proiectul bugetului de stat pe 2021, aşa cum a fost configurat, nu poate fi catalogat drept unul al austerităţii.

„În primul rând, acest cuvânt austeritate, de fapt, înseamnă reduceri, tăieri şi eu vă provoc să găsiţi în acest buget aceste reduceri şi aceste tăieri. (...) Bugetul are o creştere a cheltuielilor totală de 5% aproape, mergem la 444,9 miliarde de lei, cheltuielile cresc, nu putem să vorbim de austeritate. Dacă ne uităm la investiţii, cheltuielile cresc cu aproape 8,3 miliarde lei, nici vorbă de austeritate. Ne uităm la cheltuielile de personal şi acolo există o creştere, ne uităm şi la cheltuielile cu asistenţă socială, pensii, alocaţii, etc., creşterea este de aproape 10,2 miliarde de lei. Deci, nu găsesc un domeniu unde să fie tăieri, de aceea nu înţeleg această legătura cu austeritatea, în afară de discursul politic, dar, mă aştept la specialişti, la profesionişti, să se uite exact la buget şi să vedem cum este construit”, a explicat Florin Cîţu.

Parlamentul a reluat marți dezbaterile pe amendamente, urmând să fie dat votul final pe proiectul de buget. Dacă legea nu va fi atacată la CCR, bugetul merge la promulgare.

Citește și Mai mulți parlamentari de la PSD și AUR au votat amendamentele de la buget în locul colegilor. Cum au motivat aleșii votul dublu

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...