Gabriela Firea: Dacă Ponta ar mai fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost primar

Data actualizării: Data publicării:
firea cu ochelari_fb

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu o surprinde reacţia fostului premier Victor Ponta faţă de ea, pentru că în campania electorală nu a susţinut-o.

”Realitatea este că dacă domnul Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă miră reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea domnului Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale?”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, citată de News.ro.

Firea susţine că a solicitat sprijin reprezentanţilor guvernamentali, însă unii dintre ei ignoră problemele Bucureştiului, pentru că „nu reprezintă pentru ei o prioritate”.

„A tăcea acum, doar pentru a nu supăra pe cineva, înseamnă a-i trăda pe românii din Bucureşti şi, prin extensie, pe românii din toată ţara. Ce scuză vom avea când, după patru ani de mandat, vom lăsa în urma noastră doar realizări minore şi nicio problemă majoră rezolvată? Pe cine vom da vina? Pe greaua moştenire? Pe neînţelegerile cu Guvernul? Pe legislaţie?”, a subliniat primarul, adăugând că preferă să spună adevărul şi să schimbe modul de lucru şi relaţia dintre Guvern şi autorităţile locale „chiar cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care n-au nicio responsabilitate”.

„Interese economice care sunt şi acum, dinăuntrul şi dinafara ţării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe domnul Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii, ca fost prim-ministru”, susţine Firea.

Deputatul PSD Victor Ponta a scris pe blog, ca răspuns la disputa dintre primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi premierul Sorin Grindeanu, că şi Traian Băsescu, pe vremea când era primar, dădea vina pe Executiv pentru eşecurile sale, întrebându-se dacă este acum o "urgenţă" schimbarea Guvernului. Ponta comentează că Băsescu a candidat apoi la prezidenţiale, deşi afirmase că nu o va face, făcând referire la disputa dintre Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri