Sari la conținut

Ion Iliescu: Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Viorel Hrebenciuc

 

Foto: MediafaxFoto

„Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Viorel Hrebenciuc să se angajeze cu asemenea chestii. O chestiune atât de serioasă cum este şefia PSD nu se rezolvă cu influenţe individuale ale unuia sau ale altuia“, a declarat Ion Iliescu potrivit Adevărul.

Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă după ce i-ar fi spus lui Viorel Hrebenciuc că va interveni pe lângă ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Acest articol prevede că „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

În schimb, Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Dan Şova că va convinge mai mulţi membri PSD, aflaţi în sfera sa de influenţă, să îl susţină pe acesta să ajungă şef al partidului.

Cei doi au fost audiați astăzi de procurorii Direcției Naționale Anticorupţie.

Citiți și:
Viorel Hrebenciuc și Dan Șova, urmăriți penal. Reacția lui Victor Ponta
Cristian Tudor Popescu: Viorel Hrebenciuc este un taliban al corupției, ar corupe și cămilele