Sari la conținut

Jocuri de culise la congresul PNL. Luptă pentru locțiitorul lui Iohannis. Strategii anti-Orban. Revine Antonescu?

Liderii de filiale au prins aripi după ce preşedintele interimar PNL, Klaus Iohannis, şi-a dat acordul ca vicepreşedinţii să nu mai fie aleşi împreună cu cel care va câştiga şefia partidului. La întâlnirile de taină din ultima perioadă, şefii de organizaţii au negociat ca la piaţă voturile delegaţilor. Cel puțin 24 din cei 31 de vicepreşedinţi au fost deja „antamaţi”, susţin surse liberale.

Mi se pare enorm menținerea a 31 de funcții de vicepreședinți. Eu propuneam 15 vicepreședinți”, a declart pentru Digi24 Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PNL.

Miza este ridicată. Potrivit unor surse din PNL, viitorii vicepreşedinţi vor putea, după fuziunea cu PDL, să-şi consolideze influenţa în teritoriu pentru a avea prima şansă pentru o poziţie în viitoarea conducere. Toate ambiţiile lor depind însă de înţelegerile din culise de ultim moment. Din cei 1.542 de delegaţi care vor fi prezenţi la Congres, filialele moldovene au 271 de voturi şi ţintesc patru locuri de vicepreşedinte. Ardealul, cu 512 de delegaţi, vrea cel puţin opt funcţii. În faţa acestui asalt, sudiştii speră ca cele 569 de voturi de care dispun să le asigure 10 vicepreşedinţi.

În paralel, șefii de filiale vor să controleze şi desemnarea numărului doi în partid: locţiitorul preşedintelui.

Ei s-au asigurat deja că Ludovic Orban, văzut inițial drept favorit, nu va mai obține poziția de secretar general al partidului, reușind să obțină schimbarea sistemului prin care e desemnat secretarul general. Orban are însă un nou obiectiv: un loc de vicepreşedinte, care s-ar putea dovedi foarte important.

„Când lipsește de la o ședință, normal este să-i ia locul acel vicepreședinte: acel vicepreședinte cu cele mai multe voturi la Congres. Exact!”, este de părere Mircea Ionescu Quintus.

Comisia de statut, care va pune la punct regulile după care va funcționa formațiunea în următorii ani, a respins însă propunerea vicepreședintelui fruntaş. Preşedintele de onoare al PNL protestează. „Secretarul general nu poate trece înaintea vicepreședinților la conducerea ședinței! El poate ajuta pe cel care conduce ședința”, spune Quintus.

Modificările Statutului sunt cu bătaie mai lungă. Ele ar pregăti revenirea lui Crin Antonescu la conducerea PNL, după prezidenţiale.

Delegatul, monedă de schimb pentru şeful de filială PNL

Răducu Filipescu - Călărași - 52 delegați

Marian Petrache - Ilfov - 46 delegați

Cornel Popa - Bihor - 44 delegați

Mircea Moloţ - Hunedoara - 44 delegați

Mircea Roşca - Prahova - 43 delegați

Romeo Stavarache - Bacău - 42 delegaţi

Florin Ţurcanu - Botoşani - 41 delegați

Sorin Frunzăverde - Caraș-Severin - 40 delegați

Cristian Buican - Vâlcea - 40 delegați>

Grupuri de influenţă la Congresul PNL

Număr total de delegaţi -1542

MOLDOVA - 8 filiale judeţene, 271 voturi

ARDEAL și BANAT - 10 filiale, 512 voturi

MUNTENIA - 10 filiale, 356 de voturi

OLTENIA - 5 filiale, 151 voturi

DOBROGEA - 2 filiale, 62 voturi

BUCUREŞTI - 6 filiale de sector, 190 voturi