Sari la conținut

K. Iohannis: Umăresc cu mare atenţie şi preocupare ce se întâmplă familiei Bodnariu

 

Foto: presidency.ro

„Urmăresc cu mare atenție și preocupare ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia. Susțin eforturile autorităților române și ale Guvernului României de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetățenii români, oriunde s-ar afla ei”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.  

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că recursul familiei Bodnariu încă nu a fost stabilit, spre a le fi încredințați copiii din nou.

„Premierul și-a manifestat interesul deosebit cu privire la evoluția și clarificarea cazului Bodnariu în contextul relațiilor excelente pe care România le are cu Norvegia la toate nivelurile în acest moment”, a subliniat Dan Suciu.

Acesta a precizat că, ieri, Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe, a discutat cu Daniel Bodnariu, unchiul celor cinci copii.

Dan Suciu a mai spus că aceste întâlniri vor avea „un caracter regulat” până la rezolvarea acestei situații.

„Partea română înțelege pe deplin să respecte atât dorința de intimitate a familiei, exprimată în repetate rânduri, în privința mediatizării cazului. De asemenea, înțelegem și spiritul legislației norvegiene și funcționarea independentă a insituțiilor responsabile norvegiene implicate în acest caz. Însă, întregul caz va fi urmărit cu cea mai mare atenție”, a punctat Dan Suciu.   

Citiți și

Proteste în România după ce o familie a reclamat că autorităţile norvegiene le-a luat copiii

Cristian Pîrvulescu: Încrederea în autoritățile norvegiene trebuie să funcționeze. Atragerea României în scandal, inacceptabilă