Video Klaus Iohannis, la ședința PNL: Nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine. În 2020 să le oferim românilor o țară fără PSD

Data actualizării: Data publicării:
iohannis orban inquam ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis participă luni, la Palatul Parlamentului, la ședința conducerii PNL. Președintele a venit să le mulțumească liberalilor pentru implicarea în campania care i-a adus al doilea mandat și să discute cu liderii partidului despre viitoarele alegeri, dar și despre alte măsuri legislative precum abrogarea recursului compensatoriu, modificarea legilor justiției sau alegerea primarilor în două tururi. 

„PSD a încasat-o de 3 ori în acest an, dar este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial. PSD are un număr imens de parlamentari, un număr foarte mare de primari și ca atare ne bucurăm de victorie dar autosuficeința ar fi cea mai mare greșeală.

De la noul guvern mă aștept la o implicare totală în așa fel încât la finalul anului 2020 să putem oferi românilor o Românie fără PSD, o Românie fără PSD în conducerea statului, ca să fiu bine înțeles. În conducerea instituților statului nu mai este locul PSD-ului. Am spus-o de multe ori în campanie și o repet ca să reținem împreună: PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani. Și românii au dovedit în acest an că își doresc conducerea României fără PSD. Acesta e un obiectiv care trebuie urmărit în continuare”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a explicat că prin prezența sa la o reuniune de partid nu încalcă Constituția.

„În această campanie am fost în aproximativ 30 de județe, m-am întâlnit cu foarte mulți români. La întâlnirile electorale au participat însumat peste 100 de mii oameni, pe lângă asta m-am întâlnit direct cu zeci de mii de români. Conculuzia finală a fost: „domnul Președinte, vă rugăm să ne scăpați de PSD”. Poate sună puțin dur, dar asta a fost concluzia. În consecință să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine. Sigur, președintele trebuie să fie deasupra partidelor, dar asta nu înseamnă că președintele trebuie să fie în afara politicii, asta nu aș accepta-o”, a completat Klaus Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că va discuta cu liberalii proiectele pe care aceștia le au în vedere.

„Așadar, aștept de la dumneavoastră să îmi spuneți cum ați perceput această campanie, cum percepeți situația actuală, pentru că avem foarte multe solicitări. Se discută în spațiul public despre legile justiției, despre recursul compensatoriu, despre alegerea primarilor în 2 tururi, despre bugetul pe 2020 și toate acestea trebuie rezolvate de dumneavoastră și de guvernul Ludovic Orban care este dornic să facă treabă”, a mai spus președintele.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...