Sari la conținut

Liderii PSD se reunesc la Sucevița pentru a analiza activitatea Guvernului Tudose

Liderii PSD se reunesc, vineri, în Comitetul Executiv al partidului, care va avea loc la Suceviţa. Şedinţa are loc în contextul în care DNA a declanşat urmărirea penală a vicepremierului Sevil Shhaideh, în dosarul Belina, şi a cerut începerea urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb, relatează News.ro.

170912_MINISTRII_PSD_13_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

La şedinţa de la Suceviţa - convocată cu câteva săptămâni în urmă - vor participa şi premierul Mihai Tudose şi o parte a miniştrilor Cabinetului său şi ar urma să fie făcută o analiză a activităţii Guvernului, au anunţat lideri ai partidului.

Potrivit lui Liviu Dragnea, în şedinţa Comitetului Executiv ar urma să fie discutate şi deciziile luate marţi de Comisia de buget-finanţe a Senatului, condusă de Eugen Teodorovici, şi contestate de PSD. Senatorii din Comisia de buget-finanţe au aprobat un amendament conform căruia plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcţional. De asemenea, Comisia a decis eliminarea majorării accizei la carburanţi. 

Întrebat, miercuri, despre aceste decizii, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a ironizat pe preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Eugen Teodorovici, spunând că acesta are o funcţie care „poate să îl tulbure foarte mult”. 

„Această majoritate parlamentară este constituită ca să susţină un Guvern, nu să îl blocheze (...) Este foarte simplu să se facă exerciţii de imagine, să se critice Guvernul, măsurile guvernamentale, dar este un program de guvernare care trebuie pus în practică şi asta este una dintre principalele atribuţii ale Parlamentului. Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit în primăvară şi mi-a spus că ar vrea să fie preşedinte al Comisiei Economice şi eu am rugat colegii din Senat să îl susţină ca preşedinte al comisiei. (...) Este o funcţie care poate să-l tulbure foarte mult”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă a vorbit cu Eugen Teodorovici dupa votul de marţi.

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD care are loc la Suceviţa ar urma să fie discutată şi atitudinea lui Tudorel Toader. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că la Consiliul Executiv va cere revocarea lui Tudorel Toader din funcţia de ministru al justiţiei, acuzându-l că nu a luat atitudine împotriva DNA, în urma anchetei care le vizează pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb. Liviu Dragnea spunea, după şedinţă, că nu se pune problema remanierii lui Tudorel Toader şi că şi Codrin Ştefănescu s-a mai calmat, dar că ministrul justiţiei trebuie să prezinte un calendar pentru legile justiţiei şi să aibă o poziţie faţă de întâmplările din ultima perioadă. 

Comitetul Executiv al PSD are loc în contextul în care doi membri ai Guvernului - Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb - sunt vizaţi de dosarul DNA privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. În cazul Lui Sevil Shhaideh, DNA a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu, iar în cazul Rovanei Plumb a fost sesizată Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb.

Situaţia acestora a fost discutată luni, în Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD, la finalul căruia Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au anunţat că nu vor demisiona întrucât sunt nevinovate. „Nu sunt vinovată, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respecta. Întotdeauna am acţionat cu bună credinţă în interesul cetăţeanului şi cu maximă responsabilitate. (...) Nu consider că trebuie să demisionez atât timp cât întotdeauna m-am gândit la România. Nu sunt vinovată, nu am făcut nimic greşit”, spunea Rovana Plumb.

Totodată, decizia PSD a fost de susţinere a celor două. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, luni, după şedinţa BPN, că ancheta care le vizează pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb reprezintă un precedent foarte periculos, care ar presupune că toate transferurile de terenuri de până acum au însemnat prejudicierea statului. 

Decizia PSD, de susţinere a Rovanei Plumb şi a lui Sevil Shhaideh, a provocat reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că vicepremierul Shhaideh şi ministrul Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului. El a spus că „este păcat că PSD nu a înţeles nimic” din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi a avertizat că „această cale nu este cea bună”.