Sari la conținut

Liviu Dragnea: „Eu nu merg în pădure. Mergeam când eram mic, pentru fragi și mure”. Filmul alegerii noului lider PSD

Liviu Dragnea a reuşit să adune 65 de voturi , faţă de numai 18 - Rovana Plumb, care a fost susţinută de de fostul preşedinte al partidului, Victor Ponta. În contrapartidă, Liviu Dragnea l-a avut de partea sa pe fondatorul partidului, Ion Iliescu.

Nu m-a surprins susținerea președintelui Iliescu, numai că m-a onorat foarte mult. Ca de obicei, a avut o argumentație foarte solidă, corecta. Rovana este președintele Consiliului Național, ocupa o funcție legitimată de Consiliul Național și dl președinte a spus ca noi să facem o echipă, preluarea interimară a atribuțiilor să fie asumată de mine”, a declarat, după vot, Liviu Dragnea.

La numai o săptămână după ce primise susţinerea colegilor pentru a rămâne în locul lui Victor Ponta, Rovana Plumb s-a văzut nevoită să îşi recunoască înfrângerea. Rămâne totuşi în imediata apropiere a noului lider: şefă a Consiliului Naţional PSD.

„PSD iese întărit, iese cu o echipă în jurul celui mai bun premier, Victor Ponta, care se bazează pe o alianță solidă”, a spus Rovana Plumb,

La rândul său, Valeriu Zgonea, care nu se sfia în urmă cu o săptămână să facă referiri în presa străină la calitatea de inculpat a premierului Victor Ponta şi la cea de condamnat a lui Liviu Dragnea, face parte acum din echipa noului lider.

- A ieşit PSD din criză cu preşedinte condamnat?

- A ieșit din criză. A fost o situaţie excepțională și am luat o decizie specială. (...) Cred în acest moment că Liviu Dragnea este cea mai bună soluţie pentru PSD.

În spatele uşilor închise, şedinţa nu a decurs atât de lin pe cât ar fi vrut să pară liderii social-democraților. Senatorul Daniel Savu l-a acuzat pe Liviu Dragnea că a candidat după o vizită în Pădurea Băneasa. Acolo unde se află, adică, sediul SRI.

„Eu nu merg în pădure, mergeam când eram mic pentru fragi și mure și mai merg la pădure când merg toți oamenii. Eu sper că începând de astăzi să înceteze acest neadevăr și să ne așezăm pe treabă”, a comentat Liviu Dragnea în fața presei.

Schimbarea de gardă de la PSD a fost salutată şi de partenerii de guvernare din UNPR. Progresiştii spun că vor susţine în continuare guvernul Victor Ponta.

Filmul alegerii lui Liviu Dragnea

Noul şef al PSD a fost ales în absenţa lui Victor Ponta. Şefii organizaţiilor s-au mobilizat pentru a-şi susţine favoritul în cursa internă, după turul de forţă făcut de Liviu Dragnea în ultimele săptămâni la filialele din ţară.

Victor Ponta a părăsit sala de şedinţe înainte să înceapă votul.

Sunt absolut convins că PSD e la fel de unit și după reuniunea asta și, după cum i-am asigurat și înăuntru pe colegii mei, oricine va fi, Rovana sau Liviu, eu lucrez cu ei, pentru că amândoi m-au ajutat foarte mult cât am fost prim-ministru. (Reporteri: Dar nu votați?) Ba da, mă întorc”.

Nu s-a mai întors, dar surse din partid susţin că Victor Ponta i-ar fi cerut secretarului general al PSD să o susţină pe Rovana Plumb, aceeaşi pe care a lăsat-o interimar la conducerea partidului, în cursul îndelungatei absenţe din motive medicale în Turcia. Iar liderul istoric al partidului, Ion Iliescu, a fost printre primii care au ieşit de la vot. Anunţând că l-a votat pe Liviu Dragnea.

- De ce este mai bun domnul Dragnea?

- Pentru că are calitățile necesare, bun organizator şi ne aflăm într-o perioadă în care e nevoie de aşa ceva. Urmeaza congresul, congresul trebuie pregatit şi el e omul care poate.

- Când va fi congresul?

- În noiembrie.

Anterior şedinţei, surse din partid o dădeau drept posibilă candidată pe Ecaterina Andronescu, dar aceasta a refuzat.

Pot să fiu în echipă cu oricare. Evident că am votat. Votul este secret și nu o să mă puneți în situația de a vă spune de ce. De ce nu spun? Pentru că vreau să fim într-o echipă unită, să nu ne uităm urât unii la alții”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Cei care au înclinat balanţa au fost şefii filialelor din ţară. Mulţi dintre ei au primit vizita lui Liviu Dragnea în ultimele săptămâni, după ce procurorii DNA au anunţat punerea lui Victor Ponta sub acuzare.

Coordonator politic al social-democraţilor, el s-a întâlnit cu liderii, dar şi cu membrii de partid din Iaşi, Botoşani, Suceava, Timişoara, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bacău , Vâlcea şi Argeş.

Liviu Dragnea rămâne lider interimar al PSD până pe 16 noiembrie, data la care ar urma să aibă loc următorul congres al partidului, ocazie cu care va fi ales noul preşedinte cu drepturi depline. Este data la care se va împlini un an de la alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al României.

Reacția lui Victor Ponta după alegerea lui Liviu Dragnea

Reacţia lui Victor Ponta după victoria lui Liviu Dragnea nu s-a lăsat mult aşteptată. Într-o declaraţie pentru un post de televiziune, premierul a spus că alegerea lui Liviu Dragnea nu este, din punctul său de vedere, o înfrângere. Fostul şef al social-democraţilor a refuzat să comenteze ce se va întâmpla cu partidul dacă Liviu Dragnea va fi condamnat definitiv în dosarul referendumului. În primă instanţă, Liviu Dragnea a primit un an de închisoare cu suspendare, pentru fraudarea referendumului din 2012, de demitere a lui Traian Băsescu.

- E o înfrângere a dumneavoastră sau nu?

- Din punctul meu de vedere, nu. Dar dacă asta dă satisfacţie propagandei e foarte bine, eu mă bucur. Să zică ce vor. Important este că Liviu Dragnea a obţinut un vot foarte clar. Sunt convins că şi cei care nu l-au votat îl vor sprijini. Cine l-a lăudat azi că se luptă cu mine, nu s-a luptat deloc cu mine, nici vorbă, mâine o să-l înjure, depinde ce primesc pe unitate. (..) Dacă va candida cu siguranţă va şi câştiga.

- Ce faceţi dacă va fi condamnat?

- Marele avantaj de a nu mai fi preşedinte PSD este că nu mai trebuie să vă răspund la toate aceste întrebări. PSD are dreptul să-şi aleagă lider pe cine crede PSD că e mai bun.

 Cine este Liviu Dragnea

Cine este Liviu Dragnea, numărul doi devenit vioara întâi în PSD? A intrat în politică în 1994, când a devenit membru al Partidului Democrat. Între 1996 şi 2000, în guvernarea CDR, a fost prefect al județului Teleorman. În anul 2000, Liviu Dragnea le întoarce spatele democraţilor și se înscrie în PSD.

După cinci ani, devenea vicepreședinte al partidului.

La alegerile locale din 2008, Liviu Dragnea a devenit președinte al Consiliului Județean Teleorman, pentru al treilea mandat consecutiv. Primul a fost obținut în anul 2000, sub sigla Partidului Democrat.

În campania pentru alegerile parlamentare din 2008, a fost coordonator al campaniei PSD, împreună cu fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Din 20 ianuarie 2009, a devenit ministru al administrației și internelor, în locul lui Gabriel Oprea. Liviu Dragnea a demisionat din acest post trei săptămâni mai târziu, la 3 februarie 2009.

În decembrie 2012 Liviu Dragnea a candidat la alegerile parlamentare şi a obținut un mandat de deputat pe listele Uniunii Social-Liberale. Pe 21 decembrie 2012 a devenit vicepremier, ministru al administrației și dezvoltării regionale. Liviu Dragnea a declarat că prioritatea sa este adoptarea şi realizarea descentralizării administrative a României.

„Legea descentralizării este un pas important pentru modernizarea României. Nu văd ce ar putea fi neconstituţional în descentralizare. Asta înseamnă că ar trebui să fim condamnaţi să nu mai schimbăm un regim comunist sau un sistem comunist”, declara Liviu Dragnea în ianuarie 2014.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională a respins proiectul promovat de Liviu Dragnea.

Pe plan politic, în 2013 a fost ales președinte executiv al PSD, funcție nou înființată în partid. În 2014, Liviu Dragnea spunea că nu exclude să candideze pentru şefia partidului, în tandem cu Sebastian Ghiţă.

După eşecul la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, Liviu Dragnea a susţinut că Victor Ponta nu trebuie să demisioneze din funcţiile deţinute. Mai mult, a găsit şi vinovatul pentru rezultatul votului.

„E vina ACL ca nu a putut vota diaspora? E vorba de un sentiment de ură şi dezbinare creat, care a produs o falie în societate. Ceea ce nu e în regulă nici pentru unii, nici pentru alţii. Şi asta este datoria tuturor oamenilor politici responsabili și nu numai, să pansăm această rană, pentru că este periculoasă. România poate fi puternică doar dacă rămâne unită”, spunea Liviu Dragnea în 17 noiembrie 2014.

În noul guvern condus de Victor Ponta, învestit în decembrie anul trecut, Liviu Dragnea a primit un nou mandat în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. A demisionat însă din funcția de ministru și din cea de președinte executiv a PSD după ce a fost condamnat în primă instanță în dosarul referendumului. N-a stat însă departe de partid nicio clipă. Imediat a fost numit coordonator al partidului, pentru ca la nici două luni să ajungă lider, chiar dacă interimar.

Citiți și: 

C. T. Popescu, după votul din PSD: În această seară Victor Ponta a fost exclus din partid