Sari la conținut

Liviu Dragnea îi răspune lui Valeriu Zgonea: „Astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil”

După ce a fost exclus din PSD, Valeriu Zgonea a făcut o comparație între partid și un râu plin cu crocodili.

„Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu și în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor, trec peste un râu și masculul alfa sare în râu și, fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă e că acel râu e renumit ca fiind plin cu crocodili. Așa și cu PSD-ul de azi, scapă cine poate”, a spus fostul lider PSD.

„N-am știut că are preocupările astea”, a spus Liviu Dragnea, întrebat de jurnaliști despre analogia făcută de fostul său coleg de partid.

„Eu, rămânând în registrul ăsta, înțeleg că astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil. Eu așa citesc, dacă mergem pe asta. N-am știut de declarația asta, dar dacă mă gândesc așa, repede, în 2012 eram niște antilope în fața unui râu. Și toți de pe mal spuneau: hai să intrăm în râu. Și eu am intrat în râu, m-au mâncat crocodilii. Uneori m-a spălat Camera Deputaților. Acuma... E o zi importantă pentru noi, haideți să nu mai abordăm subiectul ăsta în metafore, cu toate că-s interesante”, a spus Liviu Dragnea.