Marcel Ciolacu: Vom depune moțiune simplă împotriva ministrului Năsui în această săptămână

Data publicării:
marcel ciolacu in tmpul unei confrinte de presa
Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

PSD va depune la Senat o moțiune simplă împotriva ministrului economiei, Claudiu Năsui, a anunțat Marcel Ciolacu, luni. Moțiunea simplă ar urma să fie depusă în decursul acestei săptămâni a spus șeful PSD.

„Am decis în cadrul Biroului Politic Naţional să depunem în această săptămână la Senat moţiunea împotriva ministrului Năsui, aşa cum am anunţat. Motivele - blocarea măsurii 3, fonduri europene, 478 de milioane de euro în acest moment blocate din cauza faptului că domnul ministru a găsit de cuviinţă să îşi facă un cont de administrator în procedura de selectare a companiilor”, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Este vorba de a doua moțiune simplă depusă de opoziție împotriva unui ministru al Guvernului Cîțu și a doua moțiune simplă depusă în această legislatură. Anterior, o moțiune simplă a fost depusă împotriva ministrului sănătății Vlad Voiculescu. Moțiunea împotriva ministrului sănătății a fost respinsă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri