Marian Neacșu, după înscrierea în Pro România: Cei care se opun „Liderului Maxim” sunt ridiculizați, calomniați

Data actualizării: Data publicării:
marian neacsu

Marian Neacșu, fost secretar general al PSD și recent exclus din partid, l-a catalogat marți pe Liviu Dragnea, președintele PSD, ca fiind „Liderul Maxim” și că acesta îi „ridiculizează” pe cei care i se opun în partid, iar dezbaterea de idei este „suprimată”. Luni, el s-a înscris în partidul Pro România, condus de Victor Ponta, și va avea ca rol conducerea echipei de campanie a partidului pentru alegerile europarlamentare.

marian neacsu inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Am luat decizia să mă alătur echipei PRO România, conștient fiind că aici este singurul loc în care se poate face, în momentul de față, politică social-democrată autentică, orientată spre oameni și nevoile lor. Nu mi-a fost ușor să părăsesc Partidul Social Democrat, după mai bine de 20 de ani, dar am convingerea că sub actuala conducere partidul se îndreaptă către disoluție și, dacă vrem ca social-democrația să supraviețuiască în România, trebuie să consolidăm din timp o alternativă”, afirmă Marian Neacșu, într-un comunicat al Pro România.

Potrivit acestuia, trecerea sa de la PSD la Pro România nu este un gest de trădare.

„Tuturor celor care se vor grăbi să catalogheze gestul meu drept un act de trădare le voi reaminti că, înainte de a face acest pas, am parcurs toate căile statutare în interiorul partidului”, a subliniat el.

„Din păcate însă, de o bună bucată de vreme, orice dezbatere de idei în PSD a fost suprimată, iar oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat, ridiculizat, calomniat și, în cele din urmă, anihilat din punct de vedere politic. Cu tot regretul pentru mulți dintre colegii cu care am dus, umăr la umăr, importante lupte politice de-a lungul acestor ani, nu mai pot fi părtaș la așa ceva!”, a precizat Neacșu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri