Sari la conținut

PNL îi cere lui Victor Ponta să arate că nu dorește amnistierea lui Dan Voiculescu

Ponta trebuie să dovedească, la începutul lunii septembrie, (...) că nu doseşte legea amnistiei şi graţierii pentru a fi adoptată după alegerile prezidenţiale, ca să-l elibereze pe Dan Voiculescu şi să anuleze practic toate anchetele anti-corupţie aflate în derulare. Ponta trebuie să spună de ce PSD se opune ca legea amnistiei şi graţierii să fie respinsă", spune George Scutaru, liderul deputaţilor PNL.

Liderului grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, George Scutaru, îi cere premierului Victor Ponta să precizeze dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puțin o întâlnire cu Dan Voiculescu și să dezmintă informațiile potrivit cărora i-a promis acestuia graţierea dacă va fi preşedinte.

„Victor Ponta pozează în ultima perioadă în demnitarul care respectă justiția, abținându-se să condamne, așa cum a mai făcut, arestările baronilor PSD acuzați de corupție sau decizia definitivă a instanței în cazul aliatului său, Dan Voiculescu. Ponta mimează echidistanța, încercând de fapt să-i mintă, să-i păcălească pe români și mai ales pe partenerii occidentali interesați să susțină consolidarea statului de drept în România. În stilul său duplicitar, una le promite celor ca Voiculescu, Duicu sau Bunea Stancu, de care depinde sprijinul său mediatic și electoral, alta îi spune, spre exemplu, vicepreședintelui american Joe Biden", susţine Scutaru, într-un comunicat preluat de agenția MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, Victor Ponta trebuie să spună dacă îl va grația pe Dan Voiculescu în cazul în care va ajunge președinte. „Ponta nu s-a sfiit să folosească electoral numele lui Gică Popescu și a spus public că îl va grația dacă ajunge la Cotroceni. În cât timp îl veți grația, domnule Ponta, și pe Dan Voiculescu?", se arată în încheierea comunicatului liderului grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Curtea de Apel a mai decis ca sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco să fie confiscate.

Premierul Ponta afirmă că a luat act de decizia Curţii de Apel în cazul Voiculescu şi că nu comentează sentinţe în cauze penale, adăugând însă că este obligat să facă tot ce îi stă în puteri pentru ca jurnaliştii Antena 3/Antena 1 şi toţi jurnaliştii din România să îşi poată desfăşura activitatea.