Sari la conținut

Politicul vrea să schimbe raportul de forțe la CCR

Revocarea lui Ştefan Minea are ca miză numirea unui alt judecător la Curtea Constituţională, ca urmare a schimbării raportului de forţe din Parlament. Dacă în 2010, puterea era coagulată în jurul fostului PDL, acum PSD, împreună cu UNPR şi ALDE sunt majoritari.

PSD a sesizat conducerea Camerei Deputaţilor că, atunci când Ştefan Minea a fost votat în funcţie, s-ar fi încălcat procedurile parlamentare. Deputaţii jurişti au aceeaşi opinie. Problema e cine îşi asumă revocarea din funcţie a judecătorului CCR.

Noi nu atacăm inamovibilitatea domnului Minea, (...) ci o procedură parlamentară care a fost încălcată grav printr-un abuz şi care a schimbat regulile jocului într-o anumită instituţie fundamentală. (...)” - precizează preşedintele Camerei Deputaţilor, în vreme ce colegul lui, Florin Iordache, cere Comisiei juridice să propună o hotărâre de revocare.

Social-democratul este susţinut şi de Nicolae Mircovici, secretarul Camerei. „Acest proiect de hotărâre nu avea cum să-l facă Biroul Permanent, ci trebuie să-l facă Comisia juridică. Deci, categoric, Comisia juridică trebuie să își asume responsabilitatea obligațiilor legale și constituționale pe care le are și de aceea s-a dat un nou termen pentru Comisia juridică, urmând ca după aceea să prezinte Biroului Permanent concluziile detaliate”, spune Nicolae Mircovici.

Preşedintele social-democrat al Camerei Deputaţilor are o singură temere. „Ca avocat al diavolului, trebuie să vă atrag atenţia că creăm un precedent extrem de periculos pentru România şi pentru democraţie (...) fiindcă ne vom trezi poate peste patru ani că ne anulează toate deciziile noastre”, spune Valeriu Zgonea.

Mi-e greu să pricep unde vrea să ajungă PSD. Știți la fel de bine ca și mine că un judecător la CCR este inamovibil, nu poate fi schimbat prin nicio hotărâre a Parlamentului”, spune copreședintele liberal Alina Gorghiu.

Pe de altă parte, surse parlamentare susţin că un alt judecător ar avea o problemă: Simona Maya Teodoroiu, numită la CCR de Senat, în locul demisionarului Toni Greblă. Suspiciunile vizează neîndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea unui asemenea post: pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională, vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau învăţământul juridic superior.

CV-ul judecătorului, prezentat doar senatorilor jurişti, nu şi public, arată că a absolvit Dreptul în 1994, din acelaşi an fiind asistent universitar asociat, apoi lector şi conferenţiar.

Carte de vizită - Simona Maya Teodoroiu, n. 9 iulie 1969

Studii

1994 - absolventă a Facultăţii de Drept,

2002 - teza de doctorat, Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice

Experienţă

2012 - 2013 - secretar de stat, Ministerul Justiţiei

2005 - consilier juridic, CSM

2002 - 2005 - secretat de stat, Ministerul Justiţiei

2001 - 2002 - director, Ministerul Justiţiei

2013 - conferenţiar universitar doctor

2000- lector universitar doctor

1994 - asistent universitar asociat

Dacă ar fi sesizată Curtea, ar putea fi tranşate toate suspiciunile.

Trei dintre actualii judecători de la Curte au fost numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu, doi - cu susţinerea PNL, câte unul a fost propus de PDL şi UDMR, iar PSD a sprijinit să ajungă în funcţie doi judecători. Pe lângă verificarea conformităţii actelor normative cu Lege Fundamentală, Curtea arbitrează conflictele dintre autorităţi.