Ponta, după referendumul din Turcia: Acolo e altfel

Data actualizării: Data publicării:
ponta cu erdogan - fb

Fostul premier Victor Ponta a reacționat după publicarea rezultatului de la referendumul din Turcia, prin care președintele capătă puteri sporite.

ponta cu erdogan - fb

Victor Ponta afirmă că votul din Turcia nu este contestat de nimeni, deși opoziția turcă a acuzat fraude masive la numărarea buletinelor de vot.

Poporul turc a votat și rezultatul nu este contestat de nimeni - deși este foarte strâns (doar 1,5 milioane voturi diferență)! Și "democrație" înseamnă că decizia aparține celor care votează. Problema este că Uniunea Europeană nu este mulțumită de rezultat, nici presa internațională, nici "deontologii" și Propaganda din țara noastră (ăia care sunt mai europeni decât europenii, mai democrați decât democrații și mai catolici decât Papa)”, a reacționat Victor Ponta, pe Facebook.

Fostul premier a adăugat că „în România contează ce votează oamenii doar dacă votează cum se așteaptă "Propaganda" - altfel se consideră un vot greșit, contestat, criticat și care oricum merită și trebuie schimbat. Uite că în Turcia e altfel.”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a revendicat duminică o victorie strânsă la referendumul privind extinderea prerogativelor sale, iar opoziţia, care îl acuză de derive autoritare, susţine că votul a fost fraudat.

Şeful Înaltei Comisii Electorale (YSK) a confirmat victoria taberei „da” la consultarea populară, precizând că devansează tabăra „nu” cu aproximativ 1,25 de milioane de voturi, în condiţiile în care, la acel moment, rămăseseră numai 600.000 de buletine de numărat. 

Modificările vor intra în vigoare după alegerile generale din noiembrie 2019.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri