Sari la conținut

Proprietarul Paralela 45: „Cristian Rizea îmi datorează 4.000 de euro, e un escroc în serie”

Fostul deputat PSD Cristian Rizea datorează de circa doi ani companiei Paralela 45, una din cele mai mari agenţii de turism din România, aproximativ 4.000 de euro pentru zece bilete de avion pe ruta Bucureşti-Nisa, a declarat miercuri, pentru News.ro, proprietarul companiei, Alin Burcea, care consideră că Rizea este ”un escroc în serie care nu a vrut nicio clipă să plătească aceste bilete”, şi că orice încercare de a-şi recupera banii s-a dovedit un eşec.

rizea crop

De aproape doi ani îmi datorează această sumă. Mi-a cerut nişte bilete de avion pe Nisa. Vreo zece bilete de circa 4.000 euro. Eu am aflat ulterior că era o gaşcă întreagă din România care mergea la Monte Carlo. La momentul respectiv, Rizea era preşedintele PSD Sector 5, deci am mers pe încredere într-un deputat în Parlamentul României, nu era un ţigan din Colibaşi”, a spus Burcea, pentru News.ro

Patronul Paralela 45 a menţionat că a încercat pe diverse căi să ajungă la Rizea ca să îşi recupereze banii, dar nu a reuşit.

Îşi schimbă telefonul din două în două săptămâni. A dispărut ca măgarul în ceaţă. L-am văzut anul trecut anchetat de Poliţie, iar acum am scris o postare pe Facebook, pentru că am văzut că a mai dat ţeapă unui hotel”, a precizat Burcea.

Patronul agenţiei de turism susţine că l-a cunoscut pe fostul deputat PSD Rizea în anul 2015, pe litoral.

Nu îl ştiam bine, am avut una-două întâlniri. Dar când lumea te ştie deputat îţi acordă un gir de seriozitate. Este un escroc în serie, am văzut că a ţepuit mai multă lume. El de la început nu a vrut să plătească. Îl mai ia DNA-ul , îl mai ascunde câte o lună”, a adăugat Burcea, precizând că nu a semnat niciun contract cu Cristian Rizea.

Cristian Rizea şi George Ţârdea sunt acuzați de reprezentanții unui hotel din Vaslui că au stat acolo, în campania electorală, mai mult de o lună, şi au plecat fără să plătească. Administratorul povesteşte că, cei doi au ocupat cele mai bune camere, au mâncat cele mai sofisticate preparate din meniu şi au băut cele mai scumpe băuturi. Au fugit, chiar în noaptea alegerilor, când au realizat că nu vor intra în Parlament, fără să mai predea cheile de la camere.

Răzvan Condurache, administrator hotel: Au invocat pretextul că banii lor de campanie sunt blocaţi în fondul partidului şi li se deblochează abia la finalul campaniei.

Reporterii Digi24 au reuşit să discute cu unul dintre politicieni. A spus că a fost la Vaslui în interes de serviciu şi că partidul trebuie să achite nota de plată. George Ciprian Ţârdea s-a cazat pe 31 octombrie 2016 la hotelul din centrul oraşului Vaslui. O zi mai târziu i s-a alăturat şi colegul de partid, Cristian Rizea. Au anunţat că vor locui acolo cel puţin o lună şi au cerut ca pe lângă cazare să primească şi 3 mese pe zi. Iar plata să o facă la final.

George Ciprian Ţârdea, politician: Am fost fix să muncesc pentru partid. Ce au spus cei de la hotel, cu râuri de şampanie şi nu mai ştiu ce... nu la mine, pentru că eu sunt operat la stomac. Am 60 de grame de stomac.

Şefii partidului sunt, însă, de altă părere.

Tiberius Nechita, șef PRU Vaslui: Ei s-au dus, s-au cazat acolo... De ce să plătească partidul? Cei doi, de fapt, au şi fost excluşi din partid datorită acestei situaţii.

Fostul deputat Cristian Rizea nu a putut fi contactat. Atât el cât şi fostul coleg de partid George Ciprian Ţârdea vor fi daţi în judecată de administratorii hotelului.