Sari la conținut

Reacții. Cum comentează opoziția decizia Curții Constituționale

Vă amintim că PDL a depus contestația la CCR înainte ca premierul Ponta să accepte intrarea în legalitate și să anunțe că va veni în fața Parlamentului pentru a își angaja răspunderea pe un program de guvernare. Prin sesizarea depusă, PDL a obligat din nou la respectarea legii un partid, PSD, care și-a făcut un program din nerespectarea legii,”, se arată într-un comunicat al PDL.

„Această decizie a curții spune că Guvernul este legitim din punct de vedere juridic. Dacă aceasta este decizia CCR, nu este pusă la îndoială, rămâne însă o problemă de legitimitate a premierului”, a spus Daniel Funeriu, membru al PMP.

Pe de altă parte, Mihai Răzvan Ungureanu, liderul partidului Forța Civică, spune: „Decizia Curţii era previzibilă. Poziţia partidului Forţa Civică şi a mea ca preşedinte este să sprijinim orice moţiune de cenzură care se adresează Guvernului Ponta”.

Premierul, care a participat la reuniunea femeilor social-democrate, a avut o solicitare inedită la CCR.

„Dacă tot a decis CCR că suntem un guvern constituțional, o sa profit de această bunăvoință a Curții și o să adresez o sesizare. În fiecare zi să fie 8 martie, în fiecare zi să fim la fel de fericiți”, a spus el

Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament săptămâna viitoare pe revizuirile aduse programului de guvernare.