Sari la conținut
News Alert

S. Grindeanu: Refuz să mă gândesc că Ponta are alte scenarii care nu sunt legate de PSD

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu crede că Victor Ponta va pleca din PSD şi va înfiinţa o altă formaţiune politică, precizând că refuză să se gândească la faptul că acesta ar avea ”alte scenarii care nu sunt legate de PSD”, lucru care de altfel l-ar dezamăgi.

ponta grindeanu fb psd timis

”Nu-l văd pe Victor Ponta plecând din PSD, deci făcând alte construcţii (...) L-am cunoscut pe Victor Ponta în 2002, eram la Timişoara, deja eram membru vechi, de 7 ani în partid. L-am cunocut în momentul în care a venit să-şi prezinte programul – candida pentru preşedinţia TSD. A venit împreună cu echipa sa, Timişul i-a şi dat susţinerea atunci (...) Refuz să mă gândesc că are alte scenarii care nu sunt legate de PSD”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, la un post de televiziune, citat de News.ro.

El a subliniat că dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate, ar fi foarte dezamăgit.

”Cunoscându-i foarte bine istoria, nu, ar fi o dezamăgire pentru mine”, a mai spus prim-ministrul. Totuşi vorbim de un fost preşedinte al PSD, un fost prim-ministru care împreună cu PSD, cu echipa care l-a susţinut, a făcut performanţă la guvernare. Refuz să mă gândesc la un asemenea scenariu şi ar fi o dezamăgire pentru mine”, a subliniat Grindeanu.