Florin Cîțu este propunerea PNL pentru funcția de premier

Data actualizării: Data publicării:
florin cîțu susține o conferință de presă
Florin Cîțu, premierul României. Foto Inquam Photos/George Călin

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, este propunerea PNL pentru funcția de premier, susțin surse de la vârful partidului. 

ACTUALIZARE: Conducerea PNL a validat propunerea lui Florin Cîțu pentru funcția de premier. La vot, a fost o singură abținere. În aceeași ședință, liberalii au decis să îl susțină pe Ludovic Orban pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut miercuri o discuție cu Klaus Iohannis în care i-a prezentat o listă scurtă cu 3 propuneri de premier. Printre aceștia s-au numărat Nicolae Ciucă, Florin Cîțu și Marcel Boloș.

După discuția cu președintele, Ludovic Orban s-a întors la partid, unde, de la ora 18:00, are loc ședința Biroului Politic Național, în care conducerea partidului va valida propunerea de premier.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri