Sari la conținut

Tăriceanu, dezamăgit de discursul președintelui

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că este dezamăgit de discursul președintelui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului și i-a reproșat că nu este în măsură să vorbească despre integritate în condițiile în care este „condamnat pentru modul în care și-a obținut casele”. De altfel, imediat după discursul președintelui, liderul ALDE a fost surprins în timp ce gesticula nervos și și-a trântit telefonul. 

„Sunt dezamăgit de discursul președintelui. M-am așteptat ca în acest moment de tensiune președintele ar fi trebuit să dea dovadă de înțelepciune, să găsească calea de detensionare pentru că e un interes mai presus de interesul partizan. Ce era în capul președintelui când a vorbit despre oameni integri la vârful statului?  În momentul în care tu însuţi eşti condamnat pentru modul în care ai obţinut nişte case, ai o problemă că n-ai restituit cei 300.000 de lei statului, pe care i-ai încasat necuvenit, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii, poţi să vii şi să dai lecţii Parlamentului sau altora? Mi se pare foarte, foarte nepotrivit. Cred că funcţia de preşedinte presupune o anumită experienţă politică, o anumită pregătire pe care, în mod evident, preşedintele pare să nu o aibă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. 

Afirmația președintelui Senatului că Klaus Iohannis ar fi condamnat pentru modul în care a obținut „niște case” este falsă. Șeful statului nu are nicio condamnare. Călin Popescu Tăriceanu face referire la un proces în care a fost implicată soția președintelui, Carmen Iohannis, proces în urma căruia soții Iohannis au pierdut un imobil pe care îl dețineau în centrul Sibiului. 

De asemenea, în ceea ce privește declarația lui Călin Popescu Tăriceanu că nu „se știe dacă șeful statului și-a plătit impozitele pentru meditații”, ANAF nu a comunicat vreodată că s-ar face verificări în privința veniturilor declarate de președintele Klaus Iohannis. Mai mult, ANAF chiar a dezmințit informația că s-ar face controale cu privire la averea lui Klaus Iohannis.

Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților nu l-au întâmpinat pe șeful statului când a venit la Parlament, așa cum este cutuma. Klaus Iohannis a fost așteptat de Mihai Goțiu, deputat USR, și de Cătălin Predoiu, deputat PNL.