V. Blaga îi dă replica lui M. R. Ungureanu: Nu mai facem donații partidulețelor

Data publicării:
vasile blaga mediafax-3

Anterior, democrat-liberalii s-au arătat deschişi să susţină un singur nume pentru alegerile pentru cea mai înaltă funcţie din stat, alături de partidele de dreapta.

Vasile Blaga a precizat însă că va accepta doar un membru PDL pentru această candidatură. În plus, liderul democrat-liberalilor spune că nu este de acord cu o alianţă pentru europarlamentare.

Declaraţiile sale vin după ce preşedintele Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a propus crearea unui singur partid de dreapta pentru cele două scrutine de anul viitor - europarlamentarele și prezidențiale.

La alegerile generale de anul trecut, PDL a candidat într-o alianţă alături de PNŢCD şi Forţa Civică, dar rezultatul obţinut a fost mult sub aşteptări.

Vom merge singuri în alegeri, iar motivul este acela că orice formaţiune de centru-dreapta sau de dreapta va trebui să se legitimeze în faţa alegătorilor”, a argumentat Vasile Blaga, preşedintele PDL.

Rataţi am văzut destui în viaţa mea. Dacă Mircea Matei este speranţa Mişcării Populare în Bihor, deja i-a pus cruce. Mircea Matei, cel pe care Filip (n.r. - Petru Filip, fost preşedinte PDL Bihor, trecut la începutul anului 2012 în PSD, iar în prezent senator de Vrancea) l-a pus secretar de stat la Ministerul Administraţiei...”, a spus Blaga.

Obiectivele de viitor

Referindu-se la strategia pe care o va adopta PDL în perioada următoare, Vasile Blaga a afirmat că obiectivul principal este reorganizarea partidului, reconstituirea organizaţiilor şi întărirea acestora, constituirea comisiilor de specialitate pe domenii şi înfiinţarea unui Guvern alternativă ca principale condiţii pentru câştigarea bătăliilor politice de anul viitor şi pentru revenirea, apoi, la guvernare.

Aveţi încredere, priviţi spre viitor şi vă garantez că vom fi din nou la guvernare, dar după alegeri, că nu are niciun rost să intrăm la guvernare cu cineva pentru câteva posturi de miniştri şi de secretar de stat, pentru unu-doi prefecţi”, a arătat Blaga.

Preşedintele PDL a afirmat că primul obiectiv este un rezultat de 20% la alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă acesta va fi obţinut, atunci partidul nu va mai trebui să riposteze „partiduleţelor” de dreapta, care îi cer în prezent candidaţi comuni pentru Preşedinţie şi Parlament.

Obiectivul nostru este 20% şi atunci vă garantez că nici nu veţi mai auzi de partiduleţele astea nou-înfiinţate”, a spus liderul PDL.

Partidul nostru va merge singur în alegerile parlamentare, nu vom mai face donaţii pentru nimeni, că destui au intrat şi anul trecut în Parlament pe cheltuiala noastră, pe banii şi pe munca noastră”, a încheiat Vasile Blaga, referindu-se la solicitările unor reprezentanţi ai Forţei Civice şi Mişcării Populare de a deschide negocieri pentru candidaturi comune la europarlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...