Sari la conținut

Primăria București renunță la banda pentru RATB din nordul Capitalei

După o jumătate de zi în care traficul rutier din nordul Bucureştiului a fost paralizat din cauza introducerii benzii unice pentru autobuzele RATB, primarul Gabriela Firea anunţă că renunță temporar la acest sistem. Astfel, șoferii vor putea conduce până la începerea vacanței școlare toate benzile. Astăzi a fost prima zi lucrătoare în care a fost implementată banda unică pentru transportul în comun.

Implementarea proiectului benzii unice va fi reluată după începerea vacanței școlare, cand traficul este mai redus, a anunțat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

„Urmare a testului realizat în această dimineață au fost identificate punctele nevralgice ale benzii unice pentru circulația transportului public, iar proiectul va fi implementat imediat după încheierea cursurilor școlare. Până atunci se va circula fără restricții, ca și până acum, pe tronsonul Băneasa – Piața Charles de Gaulle. Am solicitat tuturor instituțiilor implicate în proiectul benzii unice ca demararea acestuia să se facă într-o perioadă în care traficul este mai redus, respectiv imediat ce începe vacanța elevilor. Până atunci, vor fi luate toate măsurile complementare care să asigure eficiența acestui proiect, și mă refer atât la componenta de informare a populației cât și la suplimentarea efectivelor de polițiști locali și de la circulație în intersecții. De asemenea, RATB va spori numărul de autobuze care circulă pe liniile care vor beneficia de acest culoar și va înființa noi linii preorășenești care să preia o parte dintre navetiștii care vin zilnic în București”, scrie primarul general al Capitalei.

„Chiar dacă pentru ca efectele pozitive să fie vizibile e nevoie de o perioadă de acomodare, acest proiect, coroborat cu înnoirea și suplimentarea parcului auto al RATB și cu extinderea sistemului de semaforizare inteligentă, reprezintă soluția pentru descongestionarea traficului în București. Studiile de mobilitate arată clar că implementarea benzilor unice generează o creștere cu 20% a vitezei de deplasare a autobuzelor și o diminuare cu până la 25% a timpilor de așteptare în stații, iar costurile de operare ale RATB se diminuează semnificativ”, adaugă Firea.

Edilul a precizat că a solicitat Direcțiilor din cadrul Primăriei Capitalei, ca măsură provizorie, să identifice terenuri la intrările în Capitală, (la capătul tramvaiului 21 și în zona Băneasa) unde cetățenii din Ilfov, care lucrează în București, să-și poată lăsa mașinile pentru a folosi mijloacele de transport în comun. Această măsura se va lua până în momentul în care se construiesc parcările de tip park & ride.

„Primăria Capitalei va semna contracte de asociere referitor la transportul public în comun cu Primăriile Corbeanca, Snagov, Balotești și Gruiu, astfel încât cetățenii din aceste localități să beneficieze de liniile RATB”, a subliniat ea.

Gabriela Firea a mai adăugat că polițiștii rutieri și locali vor dirija traficul în intersecțiile:

- Sos Bucuresti-Ploiesti cu str. Ion Ionescu de la Brad
- Bd. Aerogarii cu bd. Ficusului
- Sos Gheorghe Ionescu Sisesti cu Ion Ionescu de la Brad
- str. Constinatin Dobrogeanu Gherea cu sos. Bucuresti-Ploiesti
- Piata Presei Libere

Benzile unice vor fi implementate pe următoarele artere:

- Soseaua Bucuresti - Ploiesti
- sos. Kiseleff pana la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri)
- bd. Constantin Prezan (pe ambele sensuri)
- Calea Dorobanti – intre Piata Dorobanti si bd. Dacia (pe ambele sensuri)
- Calea Dorobanti (sensul spre centru) intre bd. Dacia si Piata Lahovari
- Str. George Enescu – intre Piata Lahovari si bd. Magheru
- Bd. Magheru (sens spre periferie) intre C.A. Rosetti si Piata Romana
- Bd. Magheru (sens spre centru) intre Piata Romana si str. George Enescu