Sari la conținut
News Alert

A. Rafila: Decesele cauzate de gripă au crescut cu 267%

Numărul deceselor cauzate de gripă a crescut de peste două ori şi jumătate în ultimii doi ani. Au fost 40 în 2015 şi au ajuns la 107 în acest an, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, scrie News.ro. Rafila a precizat că, anul trecut, după alerta generată de gripa care evolua epidemic în Ucraina, românii au devenit mai receptivi la imunizarea antigripală, dar tot se înregistrează o scădere a celor care vor să se vaccineze.

consultatie pacient spital

„În privinţa eficacităţii vaccinării gripale, sunt procente care variază de la an la an, în funcţie de tipul de tuplină circulantă, însă sunt elemente care ţin şi de vârsta şi de statusul imun al persoanei vaccinate. Dar, cu toate acestea, recomandarea care există pentru ţările din regiunea europeană a OMS este ca la pacienţii cu boli cronice şi la persoane vârstnice, de peste 65 de ani, să existe o acoperire vaccinală de 75%. Din păcate, acest target nu este realizat decât în Olanda în acest moment”, a spus Rafila, precizând că la nivel global se înregistrează 500.000 de decese anual, din care 10% în regiunea europeană.

Alexandru Rafila a adăugat că în ţările membre UE şi statele asociate, în fiecare an se înregistrează aproximativ 38.500 de cazuri de decese, iar infecţia cu virus gripal poate produce complicaţii majore, precum pneumonie, miocardită şi endocardită.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a mai spus că, după anul 2008, în România, scăderea a fost continuă în ceea ce priveşte numărul de doze de vaccin antigripal.

„Acest lucru nu s-a datorat faptului că nu au existat resurse, ci s-a referit la acceptabilitatea administrării acestui vaccin în rândul pacienţilor. Nu a existat cerere din partea pacienţilor”, a spus Rafila, la Forumul Naţional „Stop Gripă”, organizat de Asociaţia „Pro Imunizare”.

Rafila a precizat că, anul trecut, numărul persoanelor care au vrut să se imunizeze a crescut.

Medicul Victoria Aramă, de la Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” Bucureşti a spus că principalele categorii la risc de îmbolnăvire cu gripă sunt femeile însărcinate, copiii de peste şase luni, persoanele care au peste 65 de ani, bolnavii cronici, personalul medico-sanitar, personalul din transporturi, turism şi persoanele instituţionalizate, la care se adaugă persoanele care suferă de obezitate, diabet zaharat tip 1 şi 2, precum şi fumătorii.

Doctorul a mai spus că, din sezonul 2017-2018, va fi disponibil un vaccin antigripal tetravalent, mai eficient decât cel folosit pentru imunizare în prezent. „Există un vaccin înregistrat în Europa, care se va lansa în sezonul viitor, 2017-2018, tetravalent, care conţine, pe lângă două tulpini de virus gripal A, două tulpini de virus gripal B, în loc de o singură tulpină, cum conţine vaccinul antigripal pe care îl folosim noi în mod curent. Toate studiile au arătat clar superioritatea lui din punct de vedere al eficienţei. Deocamdată, în acest sezon rece, nu îl avem la dispoziţie”, a precizat Victoria Aramă.