Sari la conținut

Acţionari la spitalul din oraş

Nevoia unei comunităţi din Maramureş pentru servicii medicale a dat naştere unei soluţii ingenioase. Spitalul din Baia Sprie a fost privatizat prin subscripţie publică după ce Ministerul Sănătăţii a decis să închidă acea unitate medicală. Localnicii cu dare de mână, dar şi cei care nu aveau atât de mulţi bani au contribuit cu banii necesari pentru continuarea activităţii. Şi, cum spitalul are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, tratamentele pacienţilor care au trimitere sunt decontate. Acum conducerea spitalului doreşte să atragă şi fonduri europene pentru diverse proiecte de dezvoltare. Ceea ce s-a întâmplat la Baia Sprie este un exemplu de solidaritate, dar şi unul de mobilizare.

Spitalul din Baia Sprie este unul dinte cele 70 pe care Ministerul Sănătăţii a decis să le închidă în 2011. Însă autorităţile locale nu s-au împăcat cu această idee, ci au făcut apel la localnici să susţină financiar funcţionarea spitalului. Activitatea medicală a fost transferată pe o companie nou înfiinţată, iar fiecare locuitor din Baia Sprie a contribuit cu cât a putut.

Maria Pop - managerul Medspria SA Baia Sprie: „Asta a însemnat fiecare să vină cu o anumită sumă de bani, să depună şi n-au fost sume mici. 2000 lei, 1000 lei au fost oameni, efectiv, care au venit şi şi-au cumpărat o acţiune”.

Romeo Lazăr - localnic, acţionar al Medspria SA: „Am cumpărat acţiuni împreună cu soţia acum 2 sau 3 ani, când a început acţiunea primăriei”.

În cei cinci ani care au trecut de la demararea subscripţiei publice, compania care gestionează spitalul a ajuns la un capital social de jumătate de milion de lei. Acum, pe lângă laboratorul de analize şi un centru de permanenţă cu program de noapte, unitatea medicală are aproape 20 de cabinete medicale cu diverse specializări.

Spitalul nu se bazează doar pe bunăvoinţa localnicilor, ci are şi un model de afaceri care îi permite să se autofinanţeze. Doctorul Gheorghe Stănescu este unul dintre primii acţionari ai spitalului din Baia Sprie. Îşi desfăşoară şi astăzi activitatea în cabinetul său de chirurgie, pentru care plăteşte lunar o chirie modică.

Dr. Gheorghe Stănescu - medic primar chirurg / acţionar al Medspria SA: „Am zis să încercăm, să pornim, să vedem ce reuşim să ajutăm oamenii. Avem relaţii contractuale cu Casa, oamenii vin cu bilete de trimitere, nu plătesc”.

Acţiunea de subscripţie publică se va relua la începutul anului viitor şi, în paralel, managerul unităţii vrea să acceseze fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare a spitalului.