Pacienți puși de CNAS să demonstreze că sunt vii. Experiența șocantă prin care au trecut doi bucureșteni, mamă şi fiu

Data publicării:
adrian popescu
Pacienți puși de CNAS să demonstreze că sunt vii. Foto: Captură video

Doi bucureșteni, mamă şi fiu, au avut parte recent de şocul vieţii lor. Au aflat că sunt declarați morţi în baza de date a Casei de Asigurări. Li s-a spus acest lucru când s-au prezentat la medicul specialist, pentru o rețetă. După ce medicul a restartat sistemul de mai multe ori, pacienții figurau tot decedați.

Adrian Popescu a fost joi dimineață la medicul specialist, a să obțină o rețetă de continuare a tratamentului. În cabinetul medicului, a avut parte de o surpriză neplăcută.

Adrian Popescu, 53 de ani: Doctora care mă consultă și îmi dă rețeta mi-a spus că mama figurează decedată. După care i-am arătat pe telefon camera din curte, unde mama făcea curat. S-a dus, a mai vorbit cu o altă doctoră, au restartat sistemul Casei Naționale de Asigurări, după care la mama tot îi dădea că este decedată. Moment în care au băgat și cardul meu de sănătate și apăream și eu tot decedat.

Pacientul a fost pus să mai aștepte. Sistemul a mai fost încă o dată restartat, dar degeaba.

Adrian Popescu, 53 de ani: M-a chemat, mi-a spus că nu s-a rezolvat. Mi-a dat câteva medicamente, ca să am zilele astea, până o să se rezolve situația.

Pacientul a sunat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, le-a explicat situația, iar un reprezentant al instituției i-a zis să se ducă la sediul CNAS împreună cu mama sa, lucru pe care l-a refuzat.

Georgeta Popescu, 80 de ani: M-a găsit decedată. Le-aș transmite să fie mai atenți. O să cer despăgubiri.

Medicul specialist a confirmat pentru Digi24 cele povestite de pacient.

- Un pacient Popescu spune că a venit împreună cu mama lui la dvs astăzi. Atunci când a fost verificat cardul în softul CNAS au figurat amândoi ca decedați?

Medic: Da, sunt niște revizii. În perioada asta se face raportarea la Casa de Sănătate pentru serviciile lunii august și funcționează mai greu și dă tot felul de erori.

Nu doar softul folosit de medici are probleme. Am intrat pe site-ul CNAS, unde fiecare român poate verifica dacă are asigurare de sănătate. Motorul de căutare nu a funcționat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...