Sari la conținut

Șeful medicilor: Pacientul nu mai vine cu încredere şi seninătate

Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, spune că pacienții nu mai vin, la medic, cum veneau odinioară și nici nu mai cred „fără să cerceteze” că medicul îi vrea binele necondiţionat. Șeful CMR, el însuși acuzat de malpraxis în urmă cu mai puțin de o lună, admite însă că sistemul sanitar a fost „tulburat” de diferite „evenimente” în ultimul an și că „săptămânal” primește înștiințări despre medici condamnați pentru luare de mită.

gheorghe borcean

Pacientul de astăzi nu mai vine la medic cu încrederea şi seninătatea de odinioară, nu mai crede fără să cerceteze că medicul îi vrea binele necondiţionat şi, chiar atunci când crede acest lucru, se întreabă: dar oare ştie medicul care este binele meu? Cum de ştie el care este binele meu? Lucrul acesta nu se întâmplă pentru că medicina s-a schimbat, ci pentru că, pe lângă valorile clasice care au guvernat buna practică a profesiei noastre, medicul trebuie să înveţe să se plieze pe cerinţele colective şi individuale ale unei societăţi şi ale membrilor săi, ale căror valori s-au schimbat în spiritul filosofiei vremurilor moderne”, a declarat dr. Gheorghe Borcean, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea Colegiului Medicilor din România.

Tot Borcean recunoaște însă „evenimentele” care au „tulburat” sistemul sanitar și trece în revistă câteva dintre acestea: „A fost scandalul zguduitor HexiPharma. A fost scandalul cu sindromul diareic hemolitic al copiilor din Argeş (care a dus la demisia ministrului Sănătăţii). A fost scandalul de conflict de interese al unor medici oncologi care ar fi beneficiat în mod oneros de o conferinţă de specialitate într-o destinaţie exotică pe spezele unei firme pharma (nu s-a dovedit până azi că acei medici, venind de acolo, ar fi prescris exclusiv sau cu predilecţie medicamentele firmei-sponsor). A fost scandalul sponsorizărilor pe care medicii colaboratori în programele de cercetare sau promovare de medicamente le-ar fi primit de la firmele pharma sau tehno. A fost scandalul cu transplanturile, au fost scandaluri cu directori de spitale care au comis infracţiuni economico-financiare”.

La toate acestea se mai adaugă ceva: aproape săptămânal, vin de la instanțe informații despre medicii condamnaţi pentru luare de mită. „Instanţele care dau sentinţe definitive anunţă CMR pentru a fi luate măsurile de punere în aplicare ale sentinţelor şi vă informez că nu trece o săptămână fără ca să nu primesc o astfel de tristă informare”, a mai declarat Borcean.

Cu toate acestea, președintele Colegiului Medicilor din România contestă utilitatea ordinului privind feedback-ul pacientului (introdus de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu) și se întreabă: „Cui serveşte ca pacientul care intră în spital sau cabinet să privească medicul ca pe un posibil infractor, iar medicul să-l privească pe pacient ca pe un posibil delator? Crede cineva că medicul român din sistemul sanitar public este cupid, avar, hoţ, infractor, doar pentru că primeşte recunoştinţa adevăratei valori a muncii sale direct de la pacient, atâta vreme cât statul nu este în stare să recunoască, s-o asume şi s-o plătească?”.

Discursul complet al președintelui Colegiului Medicilor din România poate fi găsit AICI.