Sari la conținut

Situaţie fără ieşire pentru bolnavii de cancer

În ţara în care zilnic mor 130 de oameni din cauza cancerului este din nou criză de medicamente oncologice. Este vorba despre cel puţin 7 tratamente pentru copii şi 16 pentru adulţi care nu se mai găsesc, spun pacienţii. Ministrul Sănătăţii spune că problema este cauzată de exportul paralel şi că face tot posibilul să găsească alţi producători şi distribuitori de la care să le cumpere.

„M-a încercat un sentiment de nelinişte. Nefinalizarea tratamentului duce la proliferarea bolii”.

Sunt cuvintele unui bărbat de 42 de ani, internat la Spitalul Universitar din Bucureşti. Acum două luni a fost la medic să-şi facă analizele anuale şi a aflat că suferă de leucemie acută. A încercat să fie optimist, dar curajul a început să îl părăsească în momentul în care a aflat că din spital lipseşte un medicament care-i este vital.

Sunt într-un impas Nu se poate achiziţiona de la niciun distribuitor din România. Ca soluţie alternativă, m-am gândit acum ar fi să plec să mă tratez în exteriorul ţării în clinici din Austria, Germania”, spune el.

Horia Bumbea, medic hematolog la Spitalul Universitar: „Este Metotrexatul injectabil de 1g sau 5 g care încă nu se găseşte. Şi lipseste de ceva vreme şi din cauza aceasta avem pacienţi care în prezent sunt programaţi să facă un tratament de consolidare pentru leucemia acută şi nu ştim dacă putem să obţinem medicamentul în timp util”.

Iar acesta este doar unul din cele 16 medicamente care le lipsesc pacienţilor oncologici adulţi. Lipsesc de asemenea şapte medicamente folosite pentru tratarea copiilor.

Ghidu Iuliana, directorul Asociaţiei Pavel: „Permanent vin părinţii la noi ca să ne ceară sprijin, Totdeauna un păarinte cu un copil bolnav este disperat. Fiecare pacient ar trebui să aibă o mie de lei pe lună - ar trebui pentru medicamente, investigaţii medicale, tratament”.

Problema este cunoscută şefilor ministerului Sănătăţii, care promit că noi medicamente intră pe listă.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: „La momentul de faţă suntem în discuţii pentru a aduce în procedura de urgenţa la Unifarm citostaticele care lipsesc. Practic, 13 medicamente vor intra pe lista nouă de compensate. Sunt medicamente pentru cancer, pentru afecţiuni hematologice”.

În România sunt peste 850.000 de bolnavi de cancer. Doar 100.000 dintre ei primesc tratament în acest moment, spun asociaţiile de pacienţi.