Alocaţia de stat va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei. Actul normativ a fost promulgat de Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
o persoana numara bani
Alocaţia de stat va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei. Foto: GettyImages

Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a fost promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis.

Măsura a fost luată în contextul majorării preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi servicii, arată actul normativ.

De la începutul anului trecut, alocaţia pentru copiii de până la 2 ani a fost stabilită la 600 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, la 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia este de 600 de lei.

Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.

Adulţii cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizaţie compensatorie, între 60 şi 350 de lei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...