Cea mai caldă zi de 12 aprilie din istoria României. Cum se transformă Pământul într-o planetă incandescentă

Data actualizării: Data publicării:
soare meteo vremea getty

Astăzi am avut cea mai caldă zi de 12 aprilie din istorie: în urmă cu o oră erau 29 de grade Celsius în vestul ţării. Temperaturile care cresc fără încetare se datorează încălzirii globale şi îngrijorează şi cercetătorii de la Agenţia Spaţială Americană. Ca să înţelegem cât de gravă este situaţia, au arătat lumii întregi cum se transformă Pământul într-o planetă incandescentă.

Efectele încălzirii globale se simt şi la noi. Trecem de la un anotimp la altul în câteva zile şi dacă fenomenul se va accentua, vom ajunge să avem doar iarnă şi vară.

Florinela Georgescu, director adjunct ANM: Perioadele cu caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade, să fie din ce în ce mai lungi, iarna să fie caracterizată de episoade din ce în ce mai lungi cu temperaturi mai ridicate decât normal, cu cantităţi mai mici de zăpadă.

12 Aprilie şi o adevărată zi de vară. Sunt 28-29 de grade Celsius, cea mai mare valoare înregistrată vreodată de staţiile meteo în această zi în România. Dacă facem, însă, o comparaţie cu luna aprilie a anului trecut, atunci temperaturile erau aproape de 0 şi chiar am trecut printr-un cod portocaliu de viscol în Estul şi în Centrul ţării.

La noi, ultimii 18 ani au adus temperaturi record. Cel mai cald februarie din istorie a fost în 2016 în judeţul Buzău: 26 de grade Celsius. Zilnic putem să constatăm însă că vremea a luat-o razna din cauza încălzirii globale.

Diferenţa dintre ziua de astăzi şi cea de acum doi ani este de 20 de grade Celsius. Zeci de drumuri erau blocate atunci, iar nămeţii treceau de doi metri înălţime. Azi, toată lumea a purtat haine de vară.

Femeie: Mi se pare că e foarte cald, chiar nu mă aşteptam pentru aprilie, acum două săptămâni mă dădeam cu sania şi acum ies în maiou afară.

Femeie: Eu asemenea fenomen ca în primăvara asta n-am pomenit, n-am pomenit aşa ceva, de la temperaturi foarte scăzute la exagerat, ca în luna iunie.

La asemenea schimbări bruşte de temperatură, corpul reacţionează foarte rău.

Călin Bădescu, medic de familie: Senzaţii de leşin, datorită faptului că nu reglează bine cantitatea de calciu, pot să fie căderi de calciu, cu tremurături, cu bufeuri, cu transpiraţii.

Ca să evităm asemenea probleme, medicii ne sfătuiesc să ne asigurăm necesarul de vitamine şi să alegem mâncăruri mai uşoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...