Borax, substanța din jucării care poate ucide

Data publicării:
jucarii

Aveţi grijă ce jucării cumpăraţi pentru copii. Jucăriile care se pot modela aşa numitele „slime”, pot fi extrem de periculoase. Inspectorii pentru protecţia consumatorilor din Marea Britanie au lansat avertismentul după ce au testat 11 modele şi au descoperit că patru conţin concentraţii de borax şi de trei ori mai mari decât limita admisă.

Medicii avertizează că jucăriile care amuză foarte mulţi copiii pot să fie foarte periculoase.

Radu Ţincu, medic toxicolog: Această substanţă este toxică. Va produce iritații ale pielii cu descuamări, cu apariția unor leziuni la nivelul pielii, dacă sunt înghițite pot apărea simptome neurologice cum ar fi apariția tremurului, convulsiei și chiar a decesului.

Părinţii care ştiu despre ce este vorba îşi ţin copilul la distanţă de tentaţiile periculoase, dar sunt destui care acum află că pot să facă rău:

Părinte: Lor le place să modeleze diferite lucruri, chiar sunt frumoase. Nu le bagă în gură.

Părinte: Sunt toxice, depinde din ce anume sunt făcute. Şi nu cred că stimulează creativitatea copiilor foarte foarte mult.

Mihaela Brazdeş, jurnalist Digi24: Pe etichetele jucăriilor „slime” din supermarketurile din ţara noastră nu scrie ce conţin. În schimb este un avertisment pentru părinţi şi anume: dacă cei mici vor înghiţi produsul trebuie mers de urgenţă la medici. Sunt şi jucării, însă, pe care scrie explicit că nu conţin borax.

Alternativa este simplă. Părinţii pot să le facă acasă jucării sigure, din lipici lichid, glicerină boraxată, care nu este toxică, şi spumă de bărbierit. Devin şi mai atrăgătoare dacă reţeta este completată cu colorant alimentar sau sclipici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...