Sari la conținut

Câți ani trebuie să muncești pentru un apartament

Unui bucureştean îi este acum mult mai uşor să cumpere un apartament faţă de acum 8 ani. Trebuie sa muncească 10 ani plătit cu salariul mediu pe economie pentru a deveni proprietarul unei locuinţe cu 2 camere, aşa cum arată un studiu. Adică de trei ori mai puţin faţă de anul 2008. Estimarea este făcută fără a lua în calcul cheltuielile de zi cu zi ale celui care visează să-şi cumpere o casă.

Preţul apartamentelor a scăzut la jumătate faţă de 2008, iar împrumuturile bancare s-au ieftinit, aşa că un bucureştean are nevoie acum de 10 ani pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Teoretic, cel puţin! Condiţia e să pună deoparte, lună de lună, tot salariul, fără a mai face alte cheltuieli. În 2008, la salariul mediu de atunci i-ar fi trebuit 33 de ani pentru asta, potrivit unui studiu.

Viorel Mohorea, reprezentantul unei firme de consultanţă imobiliară: „Dacă în 2008 aveam un preţ mediu de aproximativ 2.500 euro pe metru pătat, acum avem 1.000 -1.150 euro pe metru pătrat”.

13.000 de locuinţe noi vor fi gata anul acesta în Bucureşti, în creștere cu 17% față de anul trecut. Cele mai multe proiecte sunt în zona Grozăveşti, Tineretului, Barbu Văcărescu şi Militari.

Antoanela Comşa, reprezentantul unui dezvoltator imobiliar: „Clientul doreşte un apartament în oraş, există 2 tipuri de clienţi - cei care cumpără pt investiţii şi cei care cumpără pentru a locui, pentru rezidenţă, cei din urmă doresc o suprafaţă mai mare a apartamentelor. Preţurile sunt poate chiar mai mici decât preţurile apartamentelor care erau la periferie în anii 2008

Dezvoltatorii sunt încurajaţi şi de autorităţi să deschidă noi şantiere. Potrivit modificărilor la programul Prima Casă, statul va garanta 50% din creditele pentru locuinţele mai noi de cinci ani sau consolidate în acest interval. În cazul celor vechi, garanţia scade la 40%. La nivel de piaţă, 40% dintre locuinţele în construcţie anul acesta sunt destinate celor care cumpăra prin intermediul Programului Prima Casă.

Ionuţ Stanimir, reprezentantul unei bănci comerciale: „Programul Prima Casa ajută familiile tinere sau care nu deţin un avans pentru achiziţionarea unei locuinţe. România are per ansamblu un deficit de 1 milion de locuinţe.

Potrivit studiului, aproape trei sferturi dintre locuințele terminate îşi vor găsi cumpărători până la sfârşitul anului.