Sari la conținut

Edilul care cere ajutor pe Facebook pentru un oraș mai curat

Weekendul viitor, la Brăila se sărbătoresc Zilele Orașului. Aşa că autorităţile locale au început curăţenia. Faleza Dunării și locurile de promenadă din oraș n-au rămas, însă, prea multă vreme curate. Oamenii au aruncat hârtii, peturi și ambalaje pe jos. Supărat, primarul orașului a postat pe Facebook un mesaj în care le cere sfatul cetățenilor.

Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila: „Așteptăm cel puțin intervenția unora sau să-i facă să le fie rușine când aruncă gunoi pe jos să le facem puțin de publicitate pe rețelele de socializare celor care aruncă gunoiul în spațiul public.”

În doar câteva ore, postarea primarului a avut peste 100 de distribuiri, iar oamenii i-au răspuns cu fel de fel de sfaturi: de la instalarea camerelor de supraveghere în zonele publice, până la pedepsirea celor care aruncă gunoaie cu ore de muncă în folosul comunității.

„Amenzi drastice, vor fi prinși, amendați.”

***

„Va trebui să lucrăm la educație, deci probabil că asta va trebui, făcute câteva seminarii, știu eu, în aer liber, copii ar fi sfătuiți la școală să aibă grijă cu curățenia mediului din jurul lor.”

***

„Să existe o formă prin care să-i convingă, să-i forțeze, să facă muncă în folosul societății.”

Amenzile nu i-au motivat însă pe oameni să strângă după ei.

Dumitru Hahui, director executiv adjunct Poliția Locală Brăila: „Sancțiunile, deși sunt foarte aspre, ele de la o perioadă la alta cresc. Într-o lună și jumătate am depistat 23 de persoane care mâncau semințe și le aruncau pe domeniul public.”

În primele 6 luni ale acestui an au fost aplicate 650 de amenzi contravenționale, în valoare de aproape 115.000 de lei.