Sari la conținut

Klaus Iohannis intervine în problema alocaţiilor copiilor români din Austria

 

FOTO Facebook

Am avut o discuţie cu domnul cancelar federal al Austriei, Werner Faymann, despre nivelul alocațiilor pentru copiii muncitorilor români din Austria. Acesta m-a asigurat că poziţia exprimată de ministrul de Externe de la Viena privind reducerea alocațiilor nu este poziţia Guvernului federal austriac şi nu reprezintă nici poziţia domniei sale, ci este o opinie personală a domnului ministru. Fiecare cetățean român care muncește în străinătate trebuie să beneficieze de drepturile care i se cuvin”, a comunicat Klaus Iohannis.

Ministrul familiei de la Viena a afirmat în urmă cu trei zile că alocaţiile ar trebui să fie mai mici pentru copiii străinilor care muncesc în Austria. Potrivit oficialului, nivelul alocaţiilor ar trebui să fie cel din ţara de origine a muncitorilor respectivi.

Săptămâna trecută, şi ministrul austriac de externe declara că alocaţiile ar trebui reduse. Şeful diplomaţiei dădea ca exemplu familiile de români şi spunea că alocaţia unui copil ar trebui să fie de maximum 30 de euro, adică de cinci ori mai puţin decât în prezent.

Am avut o discuţie cu domnul cancelar federal al Austriei, Werner Faymann, despre nivelul alocațiilor pentru copiii...

Posted by Klaus Iohannis on 27 Iunie 2015