Sari la conținut

L. Dragnea, atac la BNR: E uşor să vorbeşti cu 13 - 15 mii de euro salariu

Liderul PSD critică dur conducerea Băncii Naţionale după ce guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că majorările salariale pentru profesori şi medici vor afecta construcţia bugetului pe 2017. Liviu Dragnea le-a cerut șefilor instituţiei să meargă să lucreze cot la cot cu bugetarii, iar apoi să vadă dacă pot să se descurce cu banii pe care îi câştigă aceştia.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Digi24 că a început să aibă temeri în urma reacţiilor „mult prea violente” pe legea tăierii celor 102 taxe. „Pentru unii români contează acei bani şi câştigă mai mult timp, mulţi pleacă de la muncă pentru a sta la cozi infernale”, a afirmat el.

„Darea în plată, imediat atac la Curtea Constituţională.

Acea lege a salarizării, imediat atacată la Curte. Vrem să mărim veniturile şi ei vor să mearga tot pe austeritate.

Am auzit declaraţiile conducerii BNR, e uşor să vorbim cu 13 – 15 mii de euro salariu, să spui la o masă, conducerea BNR, între clinchete de cristal, tacâmuri strălucitoare, faţă de masă albă, naproane elegante, mâncare fină, să mai iasă unul să vorbească despre regulile inflaţioniste.

Ar fi bine, poate, cei din BNR din conducere să meargă să stea o săptămână - două să lucreze cot la cot cu medicii, cu dascălii, să vadă dacă pot trăi cu acele salarii, făcând acea muncă.

Peste 4 milioane de români au depozite în bănci sub 100 de lei, media e 21 de lei, 2 milioane de români în plus au media 409, 136 români au media depozitelor de un milion de ori mai mare.

După tot ce am văzut, văd aceeaşi atitudine, austeritate”, a declarat Liviu Dragnea.

Guvernatorul Băncii Naționale a României a evitat, din nou, să se pronunțe cu privire la impactul pe care îl va avea majorarea salariilor din sectorul public, aprobată în Parlament, asupra macrostabilității economice, pe motiv că actul normativ nu este încă promulgat. Însă, Mugur Isărescu a făcut trimitere la experiențele anterioare din anii electorali, când anumite măsuri populiste au fost reversate după alegeri.

Întrebați istoria, pentru că am mai trecut prin perioade electorale și după alegeri s-au luat anumite măsuri. Noi, ca bancă centrală, evităm să facem comentarii. (În privința majorărilor salariale—n.r.) să le vedem promulgate. (...) Să vă uitați în istorie, să vedeți variante de a soluționa (astfel de probleme -n.r.)”, a declarat Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.

Potrivit acestuia, impactul acestor măsuri va putea fi detaliat numai după ce va exista configurația bugetară pe 2017, pentru a vedea cum se vor înscrie în construcția bugetară.

„Bugetul pe anul viitor se va construi destul de greu. Dar noi, economiștii, discutăm pe bază de cifre, pe care în acest moment nu le avem”, a mai spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Referitor la măsurile cuprinse în Codul Fiscal, programate să intre în vigoare la începutul anului viitor, respectiv reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți, guvernatorul BNR a spus că o eventuală amânare a lor ar avea la bază decizii politice, pe care BNR nu are cum să le anticipeze.

În urmă cu două zile, premierul Dacian Cioloș a declarat că o abordare populistă și electorală a politicii salariale riscă să pună în pericol adoptarea de către viitorul Guvern și Parlament a unei legi a salarizării unitare.

„Practic, o abordare populistă, electorală a politicii salariale, fără o analiză în spate și fără o dezbatere publică pe acest subiect, riscă din nou, așa cum s-a mai întâmplat, să pună în pericol pentru Guvernul și Parlamentul care vin, oricare ar fi, să adopte și să aplice o politică a salarizării unitare, care să pună pe baze sănătoase întreg sistemul de salarizare”, a spus Cioloș, referitor la legea de modificare a OUG 20 de către Parlament prin care s-au votat majorări salariale în Educație și Sănătate.

Produsul Intern Brut al anului 2016, oricât de mare creştere ar înregistra, nu va susţine eventuale creşteri salariale în anul viitor, explică Adrian Vasilescu. Şi asta deoarece este un indicator al producţiei şi consumului din acest an. În 2017, pentru majorarea salariilor trebuie găsite surse de finanţare anul viitor şi care să nu crească peste limite deficitul bugetar, spune consultantul de strategie din cadrul BNR.