Sari la conținut

Luni de așteptare pentru obținerea permisului auto

Sunteţi programat pentru obţinerea permisului de conducere peste patru luni. Este anunţul pe care îl aud mii de candidaţi la titlul de conducător auto, din judeţul Prahova. Motivul: Serviciul care se ocupă de examinări şi eliberarea permiselor este în criză de personal.

Instituția Prefectului susține că se fac demersuri pentru angajarea a trei funcționari cu atribuții în lucrul cu publicul.

Acum, Serviciul Public de Permise are nouă angajați, însă doar șase fac efectiv examinari auto.

Un examinator nu poate vedea mai mult de 16 candidați pe zi, în condițiile în care durata probei practice este de 25 de minute, pentru candidații la permis de conducere de categoria B iar pentru candidații la alte categorii, timpul probei se dublează.

În acest an, până la începutul lunii noiembrie, peste 28 de mii de candidați și-au depus dosarele, la serviciul specializat, din județul Prahova.