Măsuri de ultimă oră de la Finanţe privind Prima Casă şi fondurile de pensii private

Data publicării:
eugen-teodorovici-govor
Foto: gov.ro

Dobânzile pentru programele Prima Casă, Prima Maşină şi Investeşte în Tine se vor calcula în funcţie de noul indice bancar IRCC, nu de ROBOR. Guvernul a aprobat un document în acest sens. Decizia vine după ce, în spaţiul public, au apărut mai multe infomaţii potrivit cărora unele bănci nu ar fi fost de acord să se raporteze la IRCC în cazul împrumuturilor acordate prin Prima Casă.

În plus, Executivul face un pas înapoi în privinţa capitalului social pentru administratorii de fonduri private. Acum, cerințele de capital sunt suspendate până la 31 decembrie 2019, dar și reduse substanțial.

La sfârşitul anului trecut, prin ordonanţa lăcomiei, guvernanţii au crescut de circa unsprezece ori capitalul minim social al firmelor care administrează fondurile private, iar specialiştii din domeniu au atras atenţia că există riscul ca aceştia să se retragă din România.

Eugen Teodorovici: „Am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu 75 de milioane de euro până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator al unui fond de pensii va creşte capitalul social cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro. Infuzia de circa 75 de milioane de euro va determina dezvoltarea sistemului de pensii private în România.

Tot astăzi s-a adoptat o HG pentru modificarea legislaţiei specifice programelor guvernamentale cu garanţia statului. Este o măsură necesară care va duce la reducerea costurilor de finanţare a creditelor acordate prin programele guvernamentale Prima Casă, Prima Maşină. Astfel, pentru dobânda calculată se va utiliza indicele de referinţă care va înlocui ROBOR”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...