Medici de familie, verificaţi de Consiliul Concurenţei, pentru înţelegeri asupra unor tarife

Data publicării:
MEDICICONCURENTA 1

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat la Digi24 că verificarea va viza înţelegerile medicilor asupra unor tarife percepute pacienţilor.

Potrivit lui Chiriţoiu, nu se vor putea face verificări la toţi medicii sau la toate spitalele, ci se va aplica metoda eşantionului.

El a spus că analiza va dura şi va urmări să existe o anumită logică din punct de vedere organizatoric în acest sector de activitate.

La rândul său, Doina Mihăilă, preşeidntele Patronatului Medicilor de Familie a spus la Digi24 că este vorba despre adeverinţe medicale sau certificate prenupţiale, care nu sunt acoperite de Casă şi pentru care unii medici nu cunosc de ani de zile că trebuie taxate.

„Sunt nişte tarife minime obligatorii, sunt tarife recomandate, sunt mulţi medici care nu ştiu cât să ia, nu au ştiut ani de zile că aceste tarife se plătesc, le-am explicat că orice fel de activitate medicală nesuportată de Casă trebuie taxată, pentru că altfel intră la categoria evaziunii fiscale. O adeverinţă pentru angajare e între 10 şi 20 de lei, cost care include consultul şi eliberarea de adeverinţă. Aş sugera Consiliului Concurenţei să facă un control privind faptul că se fac înscrieri la medicul de familie în malluri, deşi legea spune că înscrierile se fac doar lşa cabinet, la un medic, pe numele lui, nu al unei clinici”, a spus Doina Mihăilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...