Sari la conținut

Părinţii vor avea dreptul la o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului

 

Conform actului normativ, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor minori cu vârste între 0 și 18 ani vor beneficia de o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului.

Ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria raspundere, conform căreia nu s-a mai solicitat o zi liberă în acel an, și nici nu se va solicita.

Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația de a elibera pentru acesta o scutire medicală.

Pentru familiile sau persoanele cu 2 copii se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, ca și în cazul unui singur copil. Pentru familiile sau persoanele cu trei sau mai mulți copii se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.