Polițiștii bucureșteni au controlat dacă cluburile, terasele și restaurantele respectă măsurile din starea de alertă. Amenzile aplicate

Data publicării:
restaurant, terase
FOTO: Getty Images

Polițiști din București au descoperit mai multe nereguli la 56 de cluburi, terase, baruri și restaurante din Capitală, după efectuarea unor controale privind respectarea normelor din timpul stării de alertă. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 143.000 de lei, iar activitatea unei firme a fost suspendată.

“Ieri, polițiștii Capitalei, împreună cu inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, precum și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor București au desfășurat o acțiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, precum respectarea altor acte normative în vigoare.

În urma acțiunii ce a vizat 56 de societăți comerciale din municipiul București, echipele mixte de control au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătății publice.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor precum și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice”, arată un comunicat de presă.

Sursa precizează că aceste controale vor continua și la alte localuri.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri