Sari la conținut

Premierul Victor Ponta vrea alocații în funcție de venitul părinților

 FOTO: Facebook Guvern

Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (...) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează”, a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.

În urmă cu o săptămână, deputaţii au aprobat un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.

Victor Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că şi-a propus să promulge legea care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii pe 1 iunie, dacă ajunge în timp util la Cotroceni.

Citiți și:

V. Ponta, atac la PNL pe tema alocaţiilor pentru copii: Noi găsim banii, nu ştiu de unde or să-i găsească ei în continuare