Sari la conținut

Primăria Arad comandă marcaje pietonale tactile pentru nevăzători

 

La Arad vor fi montate cel puţin 200 de marcaje rutiere tactile. FOTO: Gulliver/Getty Images

Primăria Arad a publicat un anunț de licitație publică în vederea contractării unor lucrări pentru realizarea de marcaje rutiere tactile la trecerile de pietoni și pe trotuare, care să-i ajute pe nevăzători să se deplaseze în oraș.

Proiectul are la bază o solicitare a Asociaţiei Nevăzătorilor din România - filiala Arad, care a transmis deja municipalității lista intersecţiilor şi trecerilor de pietoni prioritare pentru accesibilizare.

Astfel, într-o primă etapă, vor fi montate cel puţin 200 de marcaje rutiere tactile, pentru care Primăria Arad estimează că va plăti aproximativ 160.000 de lei. Potrivit informațiilor din documentele care însoțesc anunțul de licitație, materialul din care vor fi realizate marcajele este un cauciuc special, iar benzile lipite pe asfalt vor avea denivelări care îi dirijează pe cei care au probleme de vedere şi îi semnalizează asupra faptului că se află pe o trecere de pietoni sau privind alte pericole, cum sunt treptele, scările rulante sau uşile.

Firmele interesate îşi pot depune ofertele până în data de 19 mai, urmând ca societatea care oferă cel mai bun preţ să fie declarată câştigătoare a licitației.

Reprezentanții Primăriei Arad spun că în bugetul local pe 2015 mai este prevăzută suma de 400.000 de lei pentru montarea unor sisteme acustice, care vor asigura semnalizarea intersecţiilor cu trafic intens.