Primăria București, chemată în instanță pentru actele adoptate fără dezbatere

Data publicării:
Firea_ONG

ActiveWatch, Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) și Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) au decis să atace în instanță legalitatea proiectelor adoptate în ședința din 21 septembrie a Consiliului General al Municipiului București. Printre cele 44 de proiecte vizate se află și cel prin care suma de 130,35 milioane de lei a fost împărțită la 14 spitale din Capitală în baza unei liste de investiții cu dovedite „erori materiale”.

Firea_ONG

Cele trei organizații non-guvernamentale susțin că din cele 66 de proiecte aprobate în ședința de miercurea trecută a Consiliului General al Municipiului București 44 sunt acte normative. Acestea, conform Legii privind transparența decizională în administrație publică, ar fi trebuit să fie puse în dezbatere publică înaintea ședinței. Organizațiile au cerut Primarului general, Gabriela Firea, retragerea proiectelor de pe ordinea de zi și punerea lor în circuitul legal, dar răspunsul primit a fost că respectivele proiecte nu ar fi acte normative, neîndeplinind condiția din lege de a fi „acte emise sau adoptate de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală”.

Cele trei organizații non-guvernamentale consideră că aceasta este o interpretare eronată și trunchiată a legii. Conform Înaltei Curți de Casație și Justiție (în decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013, pronunțată în recurs de Secția Contencios și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție), actele administrative sunt definite după cum urmează: «Actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte». Luând în considerare această definiție, toate cele 44 de proiecte pentru care am solicitat dezbatere publică sunt acte normative. Astfel că interpretarea Primarului General este, în opinia noastră, una abuzivă și care încalcă dreptul cetățenilor de a se implica în procesul de luare a deciziilor publice”, se arată într-un comunicat ActiveWatch, CeRe și OPTAR.

Reprezentanții celor trei ONG-uri reclamă și că le-a fost interzis accesul la ședința de miercuri și, implicit, dreptul de a lua cuvântul.

În ședința din 21 septembrie a Consiliului General al Municipiului București a fost adoptat, printre altele, un proiect de hotărâre privind alocarea suplimentară a 130,35 milioane de lei către 14 spitale din cele 19 administrate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB). În lista de investiții în baza căreia a fost făcut transferul de bani, unele echipamente și aparate medicale apar cu prețuri umflate și de 300-600 de ori. În replică, ASSMB, instituție sub autoritatea Consiliului General, a arătat că lista conține „erori materiale”, iar una dintre cauze ar fi că managerii și specialiștii care au întocmit lista ar fi încurcat „leii” cu „miile de lei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri