Primarul Negoiţă: Situaţie extrem de gravă în ceea ce priveşte gunoiul din sectorul 3. Reacția Eco Sud

Data actualizării: Data publicării:
gunoi ghena captura youtube

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă o „situaţie extrem de gravă” în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3, în condiţiile în care groapa de la Glina a fost închisă luni, iar administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra prezintă o serie de clauze „abuzive”. Marți, respectiva societate a anunțat că „așa-zisa criză a deșeurilor din Sectorul 3 a luat sfârșit prin negocierea unui contract privind depozitarea deșeurilor la Depozitul Ecologic de la Vidra”.

ACTUALIZARE. În urma acestui articol, preluat de la agenţia publică de presă AGERPRES, am primit următorul drept la replică de la Eco Sud:

„DREPT LA REPLICĂ ECO SUD

Compania Eco Sud asigură autonomia Bucureștiului pînă în 2045 iar astfel criza gunoiului din sectorul 3 al capitalei a luat sfârșit înainte să înceapă

În urma discuțiilor purtate de Primaria Sectorului 3, reprezentată de edilul șef Robert Negoiță și compania Eco Sud, reprezentată de Directorul Comercial Dan Stănoaia, astăzi 21.02.2019 la ora 11:00, așa-zisa criză a deșeurilor din Sectorul 3 a luat sfârșit prin negocierea unui contract privind depozitarea deșeurilor la Depozitul Ecologic de la Vidra.

În cadrul discuțiilor edilul șef al Sectorului 3 a insistat pe sortarea și reciclarea întregii cantități de deșeuri provenită de pe raza sectorului 3, evidențiind în acest fel programele de modernizare ale sectorului și aducerea nivelului de trai al cetățenilor acestui sector la nivelul standardelor europene.

Directorul Comercial al Eco Sud a prezentat capacitatea depozitului Ecologic de la Vidra, care poate susține depozitarea deșeurilor din întreg orașul București pentru o perioadă de 26 de ani de acum înainte, având o capacitate de peste 11.500.000 mc.

În cadrul discuției au fost prezentate investițiile făcute de compania Eco Sud în domeniul reciclării deșeurilor cât și instalațiile de ultimă generație care sunt folosite în sortarea deșeurilor începând de la PET-urile selecționate pe culori până la ambalajele de carton și hârtie dar și materialele speciale precum aluminiu, cupru și alte produse care vor contribui la reintroducerea deșeurilor în circuitul economic și transformarea acestora într-o valoroasa resursă.

Începând de astăzi 21.02.2019, Depozitul Ecologic de Deșeuri de la Vidra, situat în comuna Viidra, sat Sintești, are porțile deschise pentru toți colectorii de deșeuri, inclusiv pentru Direcția Generală de Salubritate Sector 3, asigurându-se realizarea unui parteneriat de calitate cu Sectorul 3 și îndeplinirea scopului comun în asigurarea bunăstării și confortului cetățenilor din acest sector.

ECO SUD S.A.

Director Comercial

Dan Stănoaia”


ARTICOLUL INIŢIAL: 

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, anunţă o „situaţie extrem de gravă” în ceea ce priveşte depozitarea gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3, în condiţiile în care groapa de la Glina a fost închisă luni, iar administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra prezintă o serie de clauze „abuzive”.

„Situaţie extrem de gravă în ceea ce ţine de depozitarea la groapă a gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3 din sectorul nostru. Fără anunţ prealabil, luni, 18 februarie, groapa de gunoi de la Glina a fost închisă. Ca să nu întâmpinăm blocaje, am încercat să găsim urgent soluţii. Concret, am făcut demersuri pentru a putea încheia rapid, în mod corect şi adecvat, un contract de tratare şi depozitare a deşeurilor ridicate din sectorul 3, cu Eco Sud. Din păcate, condiţiile solicitate de către Eco Sud, administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra, prezintă o serie de clauze abuzive, în sensul în care este imposibil să se poată vreodată respecta aceste impuneri de către vreun operator de salubritate”, precizează primarul, pe Facebook.

El a spus că a publicat aceste detalii pentru informarea cetăţenilor sectorului 3 şi pentru a face un apel către reprezentanţii Eco Sud de a încerca să găsească, „la masa discuţiilor”, o soluţie „optimă, corectă şi eficientă” pentru ambele părţi.

Primarul Robert Negoiţă a declarat pentru Agerpres că în cursul zilei de joi urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Eco Sud.

„Cei de la Eco Sud aşteaptă de la noi să semnăm un contract cu clauze abuzive. Nu putem semna aşa ceva. Adică, indiferent de cât gunoi duc, eu să plătesc pentru 10.000 de tone/lună. Nu pot, e ilegal. Nu sunt banii mei, sunt bani publici. Eu sunt de acord să plătesc atât cât duc: că sunt 3.000 de tone, că sunt 30.000 de tone. Cât duc, atâta facturez. Orice altceva este abuziv. (...) Noi în luna mai trebuie să avem funcţională staţia de sortare. În momentul acela, cantitatea de gunoi se reduce la jumătate. (...) Cei de la Glina ne-au pus în faţa faptului împlinit. Măcar dacă ne notificau cu trei zile înainte că au o problemă. Noi avem contract cu dânşii, iar luni ne-am pomenit că ne-au închis poarta, iar după ce au închis poarta, ne-au notificat. Consider că este de asemenea un comportament iresponsabil”, a arătat el.

Edilul a menţionat că Primăria a încheiat contracte şi cu alte două-trei societăţi care se ocupă de sortare şi reciclare, dar că acestea au o capacitate limitată, care nu acoperă nevoile sectorului.

La postarea pe Facebook a fost ataşată şi o notificare a SC Ecorec SA, care informează Direcţia Generală de Salubritate Sector 3 despre suspendarea temporară a activităţii de tratare şi eliminare a deşeurilor la depozitul Glina. A fost ataşată, de asemenea, o adresă a Eco Sud SA care comunică următoarele tarife: 19,5 euro+TVA/tonă pentru deşeurile depozitate fără a mai suferi alte tratamente mecanice şi/sau biologice şi 24 euro+TVA/tonă pentru deşeurile ce vor fi supuse unor tratamente mecanice şi/sau biologice.

Tarifele sunt valabile pentru o cantitate recepţionată de 10.000 de tone/lună şi nu includ contribuţia pentru economia circulară în valoare de 30 lei/tonă + TVA. Pentru o cantitate mai mică de 10.000 de tone/lună la preţurile pentru depozitare şi/sau tratare se vor adăuga 0,5 euro fără TVA/tonă.

În cazul în care cantitatea minim garantată de 10.000 de tone deşeu/lună nu va fi recepţionată, facturarea se va face la tarifele de 19,5 euro+TVA/tonă şi 24 euro+TVA/tonă majorate cu 0,5 euro/tonă pentru cantitatea efectiv recepţionată, iar diferenţa între cantitatea recepţionată şi cea garantată de 10.000 de tone/lună la tariful de 19,5 euro+TVA/tonă.

Potrivit unei menţiuni, cantitatea facturabilă minim garantată este de 10.000 tone/lună.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri