Protecția Copilului s-a autosesizat în cazul copiilor puşi să facă mătănii și să sărute asfaltul - VIDEO

Data publicării:
copii

O anchetă a început în Sălaj după ce mai mulţi copii au fost puşi să facă mătănii la un festival, iar o supraveghetoare le spune să îşi ia scutece dacă nu rezistă 2 ore fără toaletă. DGASPC Sălaj vrea să afle dacă exista acord pentru filmarea celor mici şi dacă a fost vorba despre pedepse, informează MEDIAFAX.

Directorul DGASPC Sălaj, Violeta Milaş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că ancheta va trebui să stabilească de unde erau acei copii, dacă sunt din familii sau nu, dacă era acordul părinţilor să fie filmaţi sau fotografiaţi.

„DGASPC Sălaj s-a autosesizat după apariţia filmuleţului în care apăreau copii puşi să facă mătănii şi am declanşat o anchetă, iar o echipă a direcţiei este în drum spre asociaţia respectivă, care funcţionează în parteneriat cu Mănăstirea Bobota. Va trebui să vedem de unde sunt acei copii, dacă sunt din familii sau nu, dacă era acordul părinţilor să fie filmaţi sau fotografiaţi, ce acţiuni organizează asociaţia. Pe mine m-a surprins că au puşi să facă acele mătănii pe asfalt. De asemenea, trebuie să vedem dacă a fost vorba despre o pedeapsă, de ce a fost aplicată. Imaginile nu sunt de bun augur pentru o activitate a unei asociaţii caritabile. Poate pentru o activitate care ţine de biserică acele imagini par lucruri normale, dar din punct de vedere al legislaţiei privind protecţia drepturilor copilului nu sunt normale”, a spus Milaş.

În spaţiul public a fost distribuită o filmare în care mai mulţi copii sunt obligaţi să facă 20 mătănii în aer liber şi să îşi facă cruci în timp ce sărută asfaltul, în cadrul unei acţiuni organizate de o asociaţie creştină din judeţul Sălaj.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

O femeie care îi însoţea din partea asociaţiei le cere un comportament corespunzător la slujbă, avertizându-i pe cei care „nu pot rezista două ore” să îşi pună pamperşi.

„Ziceţi în gând toţi <Doamne, iartă-mă>. Acuma vreau să fac o completare, părerea cercetaşilor francezi a fost că Darius a fost cel mai atent la Sfânta Liturghie, el fiind exemplul pe care ar fi bine să îl urmaţi. În rest, cei care credeţi că nu vă puteţi abţine două ore de la toaletă, de la una de la alta, sau rămâneţi acasă sau vă puneţi pampers sau găsiţi alte soluţii. De aici înainte vă cer conduită, comportament corespunzător. Aveţi grijă că duminică este ziua festivă a Festivalului Inimioarelor Fericite, iar primul moment este participarea la Sfânta Liturghie de la Bobota”, a spus femeia.

Pe filmare se aude unul dintre copii care spune că a făcut 20 de mătănii şi că a terminat, iar un altul se plimbă prin faţa grupului, fiind admonestat de femeie şi obligat să mai facă 10 mătănii.

„La Sfânta Liturghie de la Bobota va fi mult mai lejer decât astăzi, pentru că nu este în biserică, se slujeşte în altarul de vară, e mai mare relaxare, băncile de la liziera pădurii, pentru copii e mai mult decât perfect. Acolo se stă în bancă, se stă în picioare în momentele când se stă în picioare şi nu se merge la toaletă în pădure, nu se umblă după apă. Înainte veţi primi de toate, veţi fi pregătiţi. De acum vă spun, să nu avem surprize, că duminică nu va bate nimeni mătănii. Vom avea o cameră pregătită la baza asociaţiei şi cine nu ştie să se încadreze în grup va putea să citească o carte liniştit, avem tot felul de cărţi, ieşiţi de acolo speakeri motivaţionali”, a continuat femeia, care l-a mai pus pe un alt copil să facă 5 mătănii deoarece avea chef de vorbă.

Ce spun reprezentanții asociației

Reprezentanţii asociaţiei au refuzat să comenteze imaginile, declarând corepondentului MEDIAFAX că „au fost scoase din context”.

„Vom formula un punct de vedere şi îl vom comunica. Dar, momentan, muncim şi nu ne putem ocupa de dreptul la replică în detrimentul programelor de final de vacanţă”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita